Definitie Curm - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Curm, curmuri, substantiv neutru (Regional) Curmei. – Conform: limba albaneza k u r m.

Varianta definitie 2: Curm substantiv verifica cuvantul: curmei.

Varianta definitie 3: Curm substantiv neutru, plural curmuri

Varianta definitie 4: Curm (curmuri), substantiv neutru – (Oltenia, Muntenia) Legatura, lat. – Mr. curmu.
Gr. ϰορμός „trunchi”, probabil cu semantismul primitiv („bont”, sau „capat de sfoara”, conform Laurian; Meyer, Alb.
St., IV, 72; Giuglea, Dacor., III, 620; Diculescu, Elementele, 459; Rosetti, II, 67; DAR); conform limba albaneza kurm (dupa DAR, limba albaneza este etimon al rom.), calabr. kurmu „trunchi” (Rohlfs, EWUG, 1086), arab. qurma, de unde sp. corma. – Derivat curmei, substantiv neutru (tulpina de planta agatatoare, lastar; legatura), probabil der. interna, cu sufix -el, pe care Diculescu vrea sa-l reduca la un limba greaca (veche) *ϰορμήιον; curma, verb (a taia, a trunchia, a imparti, a separa; a stringe; a ocoli, a se abate; a strabate; a taia, a intrerupe; a termina, a pune capat; a hotari, a rezolva, a transa), conform mr. curm, curmari („a inceta, a face sa inceteze”), al carui semantism indica faptul ca este vorba mai putin de o der. interna a rom., decit de o conservare imediata a sensului primitiv al limba greaca (veche) probabil prin intermediul limba greaca (veche) ϰορμάζω „a taia”, limba latina *cormāre (Pascu, I, 193), conform limba albaneza kurmue „scurt” (der. limba latina *corrimare REW 2254 este mai greu de admis, conform Graur, BL, V, 94 si Rosetti, I, 160); curma, substantiv feminin (tais, parte care taie), deverbal al cuvintului anterior, cuvant invechit; necurmat, adjectiv (continuu, neintrerupt); curmator, adjectiv (taios); curmani, verb (a taia, a face o incizie), pe care DAR propune sa fie derivat de la substantiv *curman, dar care pare mai curind un der. cu sufix expresiv; curmatura, substantiv feminin (incizie; taietura; falie, chei, strimtoare, canion; zvicnet, intepatura); curmezis, adverb (piezis, transversal, de-a latul); (in)curmezisa, verb (a devia; reflexiv, a se lua la cearta), care presupune, dupa Puscariu, Lr., 295, existenta unui substantiv *curmez, conform limba albaneza kurmezue „scurt”. – Conform: curpen, curmea.
Din rom. provine rut. kurmei, kurman, pe care Bogrea, Dacor., IV, 806, il propunea ca etimon al rom.
Pare destul de incerta der. din limba rusa koromyslo pe baza rom. curmezis (Berneker 574).