Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Cuvînt cuvinte

1 * Cuvantul cu diacritice: cuvînt cuvínte
Cuvantul fara diacritice: cuvint

Definitie: cuvînt (cuvinte), substantiv neutru – 1. Termen, vorbă. – 2. Vorbit, taifas. – 3. (Înv.) Discurs. – 4. Verb, învățătură a religiei. – 5. (Înv.) Știre, veste, noutate. – 6. Proverb, zicală. – 7. Ordin, dispoziție. – 8. Făgăduință, promisiune, siguranță. – 9. (Înv.) Răspuns, lămurire. – 10. (Înv.) Dispută, controversă. – 11. Rațiune, motiv, cauză, pricină. – Mr. (cuvendă), istr. cuvint. Limba Latina conventum „reuniune” (Pușcariu 478; REW 2194; DAR; Philippide, II, 638; Densusianu, GS, II, 15). Cuvîntul există în celelalte limbi romanice cu un semantism foarte diferit; pentru sensul rom., conform și limba albaneza kuvënt „conversație”, limba neogreaca: ϰουβέντα „conversație” ca și limba neogreaca: ὁμιλία „reuniune” și „conversație”, limba slava (veche) sŭborŭ „reuniune” și limba sarba: zbor „conversație” etcetera Această coincidență îi determină pe unii filologi să explice semantismul romanic printr-un fond comun balcanic, conform Berneker 52 și Sanfeld 34. În rom. este cuvînt general folosit, și imaginea pe care o dă ALR, I, 28, asupra folosirii sale este extrem de deficientă. Derivat cuvînta (istr. cuvîntu), verb (a vorbi, a grăi, a spune; a sta la taifas, a conversa; a ține un discurs; a declara), pe care Pușcariu 480 și DAR îl consideră a proveni direct din limba latina conventāre, conform limba albaneza kuvendoń, limba neogreaca: ϰουβεντιάζω; cuvîntător, adjectiv (care vorbește, care poate vorbi; rațional; chibzuit); necuvîntător, adjectiv (fără grai, care nu poate vorbi; fără rațiune, animalic); cuvîntăreț, adjectiv (învechit, rațional, înzestrat cu rațiune); cuvîntătorie, substantiv feminin (învechit, elocință); cuvintelnic, substantiv neutru (învechit, dicționar, glosar); precuvîntare, substantiv feminin (prefață), cuvant invechit, formație literară pe baza limba slava (veche) prĕdŭslovije (Candrea). Conform: binecuvîntare.