Definitie Cuvînt cuvinte - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Cuvint (cuvinte), substantiv neutru –
1. Termen, vorba. –
2. Vorbit, taifas. –
3. (Înv.) Discurs. –
4. Verb, invatatura a religiei. –
5. (Înv.) Știre, veste, noutate. –
6. Proverb, zicala. –
7. Ordin, dispozitie. –
8. Fagaduinta, promisiune, siguranta. –
9. (Înv.) Raspuns, lamurire. –
10. (Înv.) Disputa, controversa. –
11. Ratiune, motiv, cauza, pricina. – Mr. (cuvenda), istr. cuvint.
Limba Latina conventum „reuniune” (Puscariu 478; REW 2194; DAR; Philippide, II, 638; Densusianu, GS, II, 15).
Cuvintul exista in celelalte limbi romanice cu un semantism foarte diferit; pentru sensul rom., conform si limba albaneza kuvënt „conversatie”, limba neogreaca: ϰουβέντα „conversatie” ca si limba neogreaca: ὁμιλία „reuniune” si „conversatie”, limba slava (veche) sŭborŭ „reuniune” si limba sarba: zbor „conversatie” etcetera Aceasta coincidenta ii determina pe unii filologi sa explice semantismul romanic printr-un fond comun balcanic, conform Berneker 52 si Sanfeld
34. În rom. este cuvint general folosit, si imaginea pe care o da ALR, I, 28, asupra folosirii sale este extrem de deficienta.
Derivat cuvinta (istr. cuvintu), verb (a vorbi, a grai, a spune; a sta la taifas, a conversa; a tine un discurs; a declara), pe care Puscariu 480 si DAR il considera a proveni direct din limba latina conventāre, conform limba albaneza kuvendoń, limba neogreaca: ϰουβεντιάζω; cuvintator, adjectiv (care vorbeste, care poate vorbi; rational; chibzuit); necuvintator, adjectiv (fara grai, care nu poate vorbi; fara ratiune, animalic); cuvintaret, adjectiv (invechit, rational, inzestrat cu ratiune); cuvintatorie, substantiv feminin (invechit, elocinta); cuvintelnic, substantiv neutru (invechit, dictionar, glosar); precuvintare, substantiv feminin (prefata), cuvant invechit, formatie literara pe baza limba slava (veche) prĕdŭslovije (Candrea).
Conform: binecuvintare.