Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Căca

1 * Cuvantul cu diacritice: căcá
Cuvantul fara diacritice: caca

Definitie: CĂCA verb verifica cuvantul: defeca, ieși.

2 * Cuvantul cu diacritice: căcá
Cuvantul fara diacritice: caca

Definitie: CĂCA, cac, verb I. Intranzitiv (câteodată și tranz.) și reflexiv A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < limba latina cacāre (Pușcariu); conform limba italiana cacare, prov., sp., port., cat. cagar, franceza chier; din rom. sunt deriv. bulgara (po)kakam (= căca) și limba neogreaca: kakarandza (= excrement))

3 * Cuvantul cu diacritice: căcá các át
Cuvantul fara diacritice: caca

Definitie: căca (cac, at), verb – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Limba Latina cacāre (Pușcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); conform limba italiana cacare, prov., sp., port. cagar, franceza chier. Se folosește în formă reflexiv, uneori tranzitiv trans. Conform: căcat. Derivat caca, adverb , adjectiv (rahat, murdărie, cuvînt infantil), conform Iordan, BF, VI, 150; căcăcios, adjectiv (fricos, care face pe el); căcăfrică, substantiv masculin (leneș; laș); căcălău, substantiv neutru (belșug, cantitate mare, grămadă); căcănar, substantiv masculin (latrinar); căcănărie, substantiv feminin (meseria de latrinar); căcăniu, adjectiv (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, substantiv feminin (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior căcărea (conform limba italiana cacherello) cu sufix -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, verb (a defeca); căcări, verb (a avea diaree; a alinta); căcărie, substantiv feminin (toane, nazuri); căcător, adjectiv (care provoacă diaree); căcăstoare, substantiv feminin (closet); căcătură, substantiv feminin (defecare); căcău, substantiv masculin (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, substantiv masculin (căcăcios); cîca, adjectiv și adverb (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, substantiv feminin (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bulgara (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), și limba neogreaca: (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din limba italiana cacare, cu sufix -anza.

4 * Cuvantul cu diacritice: căca
Cuvantul fara diacritice: caca

Definitie: căca, cac (popular, vulg.) I. v.t. a murdări cu materii fecale. II. a defeca. (Notă: Definiția este preluată din Dicționar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)