Desfăta
Definitie, sens si explicatie
1Desfăta, desfắt, verb I. Reflexiv A-si petrece timpul intr-o stare de multumire, de bucurie, de incantare; a petrece, a se distra; a simti o mare placere, a se delecta. ♦ Tranzitiv A incanta, a fermeca. [Prez. indicativ si: desfatez] – Etimologie necunoscuta
2Desfăta verb
1. verifica cuvantul: delecta.
2. verifica cuvantul: distra.
3. verifica cuvantul: incanta.
4. verifica cuvantul: bucura.
1. verifica cuvantul: delecta.
2. verifica cuvantul: distra.
3. verifica cuvantul: incanta.
4. verifica cuvantul: bucura.
3Desfata verb, indicativ prezent 1 singular desfat/desfatez, 2 singular desfeti/desfatezi, 3 singular desfata/desfateaza; conjunctie: prezent 3 singular si plural desfete/desfateze
4A se desfăta ma desfat intranzitiv 1) A fi cuprins de placere si de admiratie; a se rasfata; a se delecta. 2) A-si petrece timpul in distractii; a se deda placerilor lumesti; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Origine necunoscuta
5A desfăta desfat tranzitiv A face sa se desfete; a delecta; a fascina; a incanta; a vraji; a fermeca. / Origine necunoscuta
6Desfata (-t, -at), verb –
1. (Înv.) A infrumuseta. –
2. A produce placere, a delecta. –
3. (Refl.) A se distra, a petrece.
Limba Latina foetēre „a mirosi urit, a face sila”, cu pref. dis- care indica sensul contrar.
Pentru semantism, conform sp. heder „a mirosi urit” si „a supara”; desmierda, si limba slava (veche) nĕga „curatirea copilului” si „deliciu, voluptate”.
Aceasta explicatie, sugerata inca de seineanu, nu pare sa fi fost acceptata, desi este de departe cea mai corecta.
Celelalte nu par suficiente: din limba latina facies (Cihac, I, 90); *satĭsfactāre (Cretu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soarta” (Puscariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcina” (Densusianu, Gs, Iii, 430); de la *dĭs- si limba latina *fata „fatatoare” /Spitzer, Rf, Ii, 284-86; Rew 3269); de la fatuus, conform sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfata, in Destin, 1952, 109-121). – Derivat desfataciune, substantiv feminin (desfatare, deliciu); desfatator, adjectiv (care produce desfatare).
1. (Înv.) A infrumuseta. –
2. A produce placere, a delecta. –
3. (Refl.) A se distra, a petrece.
Limba Latina foetēre „a mirosi urit, a face sila”, cu pref. dis- care indica sensul contrar.
Pentru semantism, conform sp. heder „a mirosi urit” si „a supara”; desmierda, si limba slava (veche) nĕga „curatirea copilului” si „deliciu, voluptate”.
Aceasta explicatie, sugerata inca de seineanu, nu pare sa fi fost acceptata, desi este de departe cea mai corecta.
Celelalte nu par suficiente: din limba latina facies (Cihac, I, 90); *satĭsfactāre (Cretu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soarta” (Puscariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcina” (Densusianu, Gs, Iii, 430); de la *dĭs- si limba latina *fata „fatatoare” /Spitzer, Rf, Ii, 284-86; Rew 3269); de la fatuus, conform sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfata, in Destin, 1952, 109-121). – Derivat desfataciune, substantiv feminin (desfatare, deliciu); desfatator, adjectiv (care produce desfatare).