Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Desfăta

1 * Cuvantul cu diacritice: desfătá
Cuvantul fara diacritice: desfata

Definitie: DESFĂTA, desfat, verb I. Reflexiv A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranzitiv A încânta, a fermeca. [Prez. indicativ și: desfătez] – Etimologie necunoscuta

2 * Cuvantul cu diacritice: desfătá
Cuvantul fara diacritice: desfata

Definitie: DESFĂTA verb 1. verifica cuvantul: delecta. 2. verifica cuvantul: distra. 3. verifica cuvantul: încânta. 4. verifica cuvantul: bucura.

3 * Cuvantul cu diacritice: desfătá
Cuvantul fara diacritice: desfata

Definitie: desfăta verb, indicativ prezent 1 singular desfăt/desfătez, 2 singular desfeți/desfătezi, 3 singular desfată/desfătează; conjunctie: prezent 3 singular și plural desfete/desfăteze

4 * Cuvantul cu diacritice: a se desfătá mă desfăt
Cuvantul fara diacritice: desfata

Definitie: A SE DESFĂTA mă desfăt intranzitiv 1) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se răsfăța; a se delecta. 2) A-și petrece timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Origine necunoscuta

5 * Cuvantul cu diacritice: a desfătá desfăt
Cuvantul fara diacritice: desfata

Definitie: A DESFĂTA desfăt tranzitiv A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Origine necunoscuta

6 * Cuvantul cu diacritice: desfătá -t -át
Cuvantul fara diacritice: desfata

Definitie: desfăta (-t, -at), verb – 1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Limba Latina foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, conform sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”; desmierda, și limba slava (veche) nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din limba latina facies (Cihac, I, 90); sătĭsfactāre (Crețu 317); dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la dĭs- și limba latina fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, conform sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Derivat desfătăciune, substantiv feminin (desfătare, deliciu); desfătător, adjectiv (care produce desfătare).