Devia
Definitie, sens si explicatie
1Devia, deviez, verb I. Intranzitiv
1. A se abate de la o directie data.
2. Figurativ A se indeparta de la subiectul in discutie; a se abate de la calea buna (comitand erori, fapte reprobabile). [Pronuntat: -vi-a] – Din franceza Devier, limba latina Deviare.
1. A se abate de la o directie data.
2. Figurativ A se indeparta de la subiectul in discutie; a se abate de la calea buna (comitand erori, fapte reprobabile). [Pronuntat: -vi-a] – Din franceza Devier, limba latina Deviare.
2Devia verb I. intr., tr. a (se) abate de la directia data.
Ii. intr. (figurativ) a se departa de la subiect; (prin extensiune) a incepe sa faca lucruri necorecte, a porni pe un drum gresit. (< franceza devier, limba latina deviare)
Ii. intr. (figurativ) a se departa de la subiect; (prin extensiune) a incepe sa faca lucruri necorecte, a porni pe un drum gresit. (< franceza devier, limba latina deviare)
3Devia verb
1. a abate, a muta, a schimba. (A - un curs de apa.)
2. verifica cuvantul: abate.
1. a abate, a muta, a schimba. (A - un curs de apa.)
2. verifica cuvantul: abate.
4Devia verb (silabe -vi-a), indicativ prezent 1 singular deviez, 3 singular si plural deviaza, 1 plural deviem (silabe -vi-em); conjunctie: prezent 3 singular si plural devieze; ger. deviind (silabe -vi-ind)
5A devia -ez intranzitiv 1) A se abate de la directia data (sub influenta vantului sau a curentilor). Mingea -at. 2) A se abate de la calea buna (comitand fapte reprobabile). 3) fig.
A se indeparta de la subiectul discutiei. [Silabe -vi-a] /<fr. devier, limba latina deviare
A se indeparta de la subiectul discutiei. [Silabe -vi-a] /<fr. devier, limba latina deviare
6Devia verb I. intr.
1. A se abate, a se indeparta de la o anumita directie.
2. (Figurat) A se abate, a se departa de la subiect; (prin extensiune) a incepe sa faca lucruri necorecte, a desconsidera cinstea, corectitudinea. [Pronume -vi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < franceza devier, limba italiana, limba latina deviare].
1. A se abate, a se indeparta de la o anumita directie.
2. (Figurat) A se abate, a se departa de la subiect; (prin extensiune) a incepe sa faca lucruri necorecte, a desconsidera cinstea, corectitudinea. [Pronume -vi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < franceza devier, limba italiana, limba latina deviare].