Doctor
Definitie, sens si explicatie
1Doctor, doctori, substantiv masculin
1. Persoana cu studii superioare care se ocupa cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane si animale; medic.
2. Titlu stiintific inalt acordat de o institutie academica sau de invatamant superior; persoana care are acest titlu.
3. (Familiar) Persoana foarte priceputa intr-un domeniu.
4. (Botanica, reg.; in forma doftor) Arbust mediteraneean si tropical din care se extrage saburul (Aloë vera). [Varianta: (1, popular) Doftor substantiv masculin] – Din limba latina Doctor, franceza Docteur. Conform: limba germana D o k t o r.
1. Persoana cu studii superioare care se ocupa cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane si animale; medic.
2. Titlu stiintific inalt acordat de o institutie academica sau de invatamant superior; persoana care are acest titlu.
3. (Familiar) Persoana foarte priceputa intr-un domeniu.
4. (Botanica, reg.; in forma doftor) Arbust mediteraneean si tropical din care se extrage saburul (Aloë vera). [Varianta: (1, popular) Doftor substantiv masculin] – Din limba latina Doctor, franceza Docteur. Conform: limba germana D o k t o r.
2Doctor substantiv masculin
1. titlu stiintific conferit doctoranzilor in urma sustinerii examenelor si a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu. o - docent = titlu stiintific care se acorda doctorilor (1) care fac dovada unei activitati stiintifice indelungate si valoroase; - honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, din tara sau din strainatate, pentru realizari deosebite in domeniul stiintei, tehnicii si culturii, pentru servicii de mare insemnatate aduse patriei si umanitatii.
2. medic.
3. (familiar) persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. (< limba germana Doktor, limba latina doctor, franceza docteur)
1. titlu stiintific conferit doctoranzilor in urma sustinerii examenelor si a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu. o - docent = titlu stiintific care se acorda doctorilor (1) care fac dovada unei activitati stiintifice indelungate si valoroase; - honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, din tara sau din strainatate, pentru realizari deosebite in domeniul stiintei, tehnicii si culturii, pentru servicii de mare insemnatate aduse patriei si umanitatii.
2. medic.
3. (familiar) persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. (< limba germana Doktor, limba latina doctor, franceza docteur)
3Doctor substantiv medic, (invechit) vraci.
4Doctor substantiv masculin, plural doctori; abr. dr.
5Doctor -i m. 1) Persoana, cu studii superioare de specialitate, care profeseaza medicina; medic. 2) Grad stiintific superior. 3) Persoana care poseda titlul stiintific superior. - in istorie. - in filologie. 4) fam.
Persoana care vadeste cunostinte profunde intr-un domeniu de activitate. /<lat. doctor, franceza docteur
Persoana care vadeste cunostinte profunde intr-un domeniu de activitate. /<lat. doctor, franceza docteur
6Doctor substantiv masculin
1. Titlu stiintific conferit in urma unui examen special si a unei teze; posesor al unui asemenea titlu. ♢ Doctor honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, fara sustinerea unei disertatii.
2. Persoana care are studii medicale superioare si poseda dreptul de a practica medicina; medic.
3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. [< limba latina doctor, conform franceza docteur, limba germana Doktor].
1. Titlu stiintific conferit in urma unui examen special si a unei teze; posesor al unui asemenea titlu. ♢ Doctor honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, fara sustinerea unei disertatii.
2. Persoana care are studii medicale superioare si poseda dreptul de a practica medicina; medic.
3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. [< limba latina doctor, conform franceza docteur, limba germana Doktor].
7Doctor (doctori), substantiv masculin –
1. Titlu stiintific inalt; persoana care are acest titlu. –
2. Medic. –
3. (Argou) Specialist.
Varianta dohtor (secolul Xvii), doftor (vulg.).
Limba Latina doctor (secolul Xvii) si inainte prin intermediul limba slava (veche) dochtorŭ. – Derivat doctoral, adjectiv (grav, solemn); doctorand, substantiv masculin (persoana care isi pregateste lucrarea de doctorat); doctorat, substantiv neutru (stagiu de calificare stiintifica superioara); doctoreasa (var. doftoreasa), substantiv feminin (sotie de doctor; doctorita); doctoresc, adjectiv (de doctor, medic); doctorie (var. doftorie), substantiv feminin (medicament, leac); doctorita, substantiv feminin (femeie medic); doftoricesc, adjectiv (invechit, medic); doftoricale, substantiv feminin plural (leacuri, doctorii), din limba neogreaca: δοϰτοριϰά.
1. Titlu stiintific inalt; persoana care are acest titlu. –
2. Medic. –
3. (Argou) Specialist.
Varianta dohtor (secolul Xvii), doftor (vulg.).
Limba Latina doctor (secolul Xvii) si inainte prin intermediul limba slava (veche) dochtorŭ. – Derivat doctoral, adjectiv (grav, solemn); doctorand, substantiv masculin (persoana care isi pregateste lucrarea de doctorat); doctorat, substantiv neutru (stagiu de calificare stiintifica superioara); doctoreasa (var. doftoreasa), substantiv feminin (sotie de doctor; doctorita); doctoresc, adjectiv (de doctor, medic); doctorie (var. doftorie), substantiv feminin (medicament, leac); doctorita, substantiv feminin (femeie medic); doftoricesc, adjectiv (invechit, medic); doftoricale, substantiv feminin plural (leacuri, doctorii), din limba neogreaca: δοϰτοριϰά.
8Doctor, doctori substantiv masculin
1. (friz.) mester care lucreaza rapid.
2. persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu. (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii romane, Editura Niculescu, 2007)
1. (friz.) mester care lucreaza rapid.
2. persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu. (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii romane, Editura Niculescu, 2007)