Definitie El ea - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: EL, EA, ei, ele, pronume pers.
3.
1. (Ține locul persoanei despre care se vorbeste) El merge. ♦ (Familiar; la singular) Sot, barbat; sotie, nevasta.
2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ♢ Expresie Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etcetera de o anumita persoana.
Ale lui sau ale ei = A) lucrurile personale ale cuiva; B) capriciile, toanele cuiva.
Lasa-l in ale lui!
3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ♢ (În forma i, cu valoare neutra) Da-i cu bere, da-i cu vin.
4. (În acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ♢ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pronuntat: iel, ia, iei, iele] – Limba Latina Illum, illa.

Varianta definitie 2: EL pronume dansul, dumnealui, (popular) dumneasa, (invechit) nusul. (- m-a invitat.)

Varianta definitie 3: El pr. [pronume iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. ii, i (i se da), i-, -i, -i- (dandu-i-se); ac. acc. el, neacc. il, l-, -l, -l- (lua-l-ar); plural ei [pronume iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se da), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. ii, i-, -i, -i- (lua-i-ar)

Varianta definitie 4: EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbeste) - invata. A fost si - la tara. 2) Sot (respectiv sotie). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesiva) Cartea lui.
A lor a fost initiativa. 4) (formele de dativ Lui, ei, ii, i, lor, le, li se folosesc cu functie de complement indirect sau atribut) Fusul ii scapa ei din mana. 5) (formele de acuzativ il, l, o, ii, i, le se folosesc cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc.
Pe el il cauta. 6) (formele i si O se folosesc cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. /<lat. illum, illa

Varianta definitie 5: El [pronume iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. ii, i, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (dandu-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. il, l- (l-a dat), -l (dandu-l), -l- (da-l-ar); plural ei [pronume iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (da-le), -le- (dandu-le-o), li, li- (li-i da), -li- (dandu-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. ii, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (da-i-ar)

Varianta definitie 6: El (-ei), pronume – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; tine locul persoanei despre care se vorbeste. – Mr. el, megl.
ĭel, istr.
ĭe.
Limba Latina ĭlle (Diez, I, 161; Puscariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; conform limba italiana el, ello, egli, franceza il, sp., port. el. – Gen. lui ‹ ĭlluĭ (plural lor ‹ ĭllōrum), dat. ii ‹ ĭllĭ (plural le ‹ ĭllis), acuzativ l ‹ ĭllum, nom. plural ei ‹ ĭlli.
Vocala initiala are, ca aproape toate e initiale, un timbru usor palatal; ar fi insa o greseala sa fie transcrisa ie, cum face Scriban.
Lui se foloseste si ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) si, prin extindere incorecta, la mai multe substantive comune care desemneaza persoane.
Acuz. l in pozitie tare a primit un i protetic (› il), care apare numai in textele de la 1630 la 1650 (Gazdaru 30).