Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Față

1 * Cuvantul cu diacritice: fáță
Cuvantul fara diacritice: fata

Definitie: FAȚĂ, fețe, substantiv feminin I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ♢ Locutiune adjectiv Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ♢ Locutiune adverb În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ♢ Locutiune prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ♢ Expresie A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etcetera) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ♢ Expresie A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etcetera); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ♢ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Matematica) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a pământului, a apei). ♢ Expresie La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ♢ Expresie A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etcetera) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etcetera a unui obiect. ♢ Expresie A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etcetera folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și popular) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etcetera) = partea dealului (sau a muntelui etcetera) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Limba Latina popular facia (< facies).

2 * Cuvantul cu diacritice: față
Cuvantul fara diacritice: fata

Definitie: Față antonim: spate

3 * Cuvantul cu diacritice: fáță
Cuvantul fara diacritice: fata

Definitie: FAȚĂ substantiv verifica cuvantul: culoare, masă, personaj, vopsea.

4 * Cuvantul cu diacritice: fáță
Cuvantul fara diacritice: fata

Definitie: FAȚĂ substantiv 1. verifica cuvantul: obraz. 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O - cunoscută.) 3. obraz, ochi (plural). (Se spală pe -.) 4. verifica cuvantul: fizionomie. 5. verifica cuvantul: persoană. 6. verifica cuvantul: avers. 7. verifica cuvantul: recto. 8. verifica cuvantul: pagină. 9. verifica cuvantul: fațadă. 10. acoperitoare, învelitoare. (- la un fotoliu.) 11. față de masă = (învechit și reg.) masă, peșchir, pânzătură, (regional) măsai, mesală, mesanică, (Ban. și Transilvania) măsar, măsăriță, (Ban.) măsărnică, (Transilvania și Maram.) măsoaie. (O - de in.) 12. verifica cuvantul: înfățișare. 13. învelitoare, (prin Transilvania și Maram.) sac, (prin Transilvania) tăbuieț. (- de pernă.) 14. verifica cuvantul: suprafață.

5 * Cuvantul cu diacritice: fáță
Cuvantul fara diacritice: fata

Definitie: față substantiv feminin, g.-d. art. feței; plural fețe

6 * Cuvantul cu diacritice: fáță féțe
Cuvantul fara diacritice: fata

Definitie: FAȚĂ fețe f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trăsături specifice ale acestei părți; chip; figură; fizionomie. - acră. 3) popular Individ considerat în raport cu societatea; persoană. ♢ - bisericească slujitor al cultului. 4) matematica Fiecare dintre suprafețele plane ale unui corp geometric. Fețele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. -a plapumei. 6) Aspect exterior. -a Pământului. ♢ A-și pierde -a a se decolora. 7) Prima pagină a unei foi de hârtie. [G.-D. feței] lat. facies

7 * Cuvantul cu diacritice: fáță fețe
Cuvantul fara diacritice: fata

Definitie: față (fețe), substantiv feminin – 1. Chip. – 2. Figură. – 3. Persoană, individ. – 4. Aspect, înfățișare. – 5. Frunte, parte superioară. – 6. Suprafață, parte superioară. – 7. Cuvertură (husă; învelitoare; cuvertură de pat; față de masă; față de pernă). – 8. La țesături partea de pe față. – 9. Avers. – 10. Pagină a unei file. – 11. Loc expus la soare, solariu. 12. Loc expus la vînt. – Față de. – Față’n față. – De față. – În față. – Pe față. – Mr., megl. față, istr. fǫte. Limba Latina făcia în loc de făcies (Diez, I, 166; Pușcariu 589; Candrea-Dens., 565; REW 3130; Philippide, II, 641; DAR); conform limba albaneza fakje, limba italiana faccia, prov. facha, franceza face, sp. faz, haz, port. face, limba neogreaca: φάτσα. Sensul de „persoană” ar putea fi un calc după limba greaca (veche) πρόσωπον (Sandfeld 37). Derivat făța, verb (Trans., a se coace farfuriile la foc); fățoaie, substantiv feminin (Maram., față de masă); fățos, adjectiv (frumos); feție, substantiv feminin (solariu, loc însorit); fățare, substantiv feminin (față de masă; suprafața ariei; cuvant invechit, ipocrizie), cu sufix -are (după DAR, ultimul sens s-ar explica printr-unul intermediar, de „mască”); fățări, verb (învechit, a se dovedi părtinitor și nedrept; cuvant invechit, a disimula); fățărie, substantiv feminin (învechit, părtinire; cuvant invechit, ipocrizie), ambele cuvinte ce par de origine cultă (secolul XVII), fără circulație populară; fățarnic, adjectiv (învechit, părtinitor; ipocrit); fățărnicie, substantiv feminin (ipocrizie); fățărnicește, adverb (în mod ipocrit); fățărnici, verb (învechit, a se arăta părtinitor; cuvant invechit, a disimula); fățiș, adverb (învechit, de față; în mod public; în mod deschis, sincer); înfățișa (var. fățișa), verb (a prezenta; a expune, a explica, a reprezenta; a compărea; reflexiv, a se arăta); (în)fățișat, adverb (de față; în mod public); înfățișetor, adjectiv (care prezintă; care reprezintă); înfăța, verb (a pune sau a schimba fața de pernă sau fața de masă); desfăța, verb (a scoate fața de pernă sau de masă); fățui, verb (a egala, a netezi; a peria, a pili, a cizela; a pălmui), pentru al cărui ultim sens conform franceza taloche „drișcă, fățuitoare” și „palmă, lovitură”; fățuitor, substantiv masculin (fățuitoare); fățuitoare, substantiv feminin (perie, drișcă); feți, verb (a tăia lemnul în formă pătrată). Derivat neol. fațadă, din franceza façade încrucișat cu față; fațetă, substantiv feminin (aspect), din franceza facette, cu aceeași încrucișare. Conform: limba sarba: faca „față”, pol. dial și rut. facka „palmă” (Candrea, Elemente, 407; după Berneker 277, din ven. fazza), rut. facernyi „ipocrit” (Candrea, Elemente, 407; Miklosich, Wander., 14).

8 * Cuvantul cu diacritice: față
Cuvantul fara diacritice: fata

Definitie: față, fețe substantiv feminin 1. individ. 2. persoană răuvoitoare. (Notă: Definiția este preluată din Dicționar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)