Definitie Flutura - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Flutura, flutur, verb I.
1. Intranzitiv (Despre insecte, pasari etcetera) A misca, a bate din aripi; p. ext. a zbura.
2. Intranzitiv (Despre steaguri, haine, plete etcetera) A se misca, a se legana in vant; a falfai.
3. Intranzitiv (Reg.; cu determinarile „din cap” sau „din coarne”) A misca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ♢ Compus: flutura- vant substantiv masculin invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond.
4. Tranzitiv A misca un obiect incoace si incolo, a agita in aer, a face sa falfaie; a flustura. ♦ A invarti prin aer (amenintator) o sabie, un bat etcetera – Din Fluture.

Varianta definitie 2: Flutura verb
1. a falfai. (Steagul - in vant.)
2. a agita, a clatina, a falfai, (invechit si reg.) a palai, a palalai, (regional) a matahai, a matalai. (A - batista la despartirea de cineva.)

Varianta definitie 3: Flutura verb, indicativ prezent 1 singular flutur, 3 singular si plural flutura

Varianta definitie 4: A FLUTURA1 flutur
1. instranzitiv 1) (despre panze, plete etcetera) A se misca neregulat (sub actiunea vantului); a falfai. 2) (despre pasari, animale) A face miscari dintr-o parte in alta (cu aripile, cu coarnele etcetera). 3) (despre fulgere) A aparea pentru o clipa.
2. tranz. (obiecte) A agita in aer. - batista. - sabia. ♢ Flutura-vant calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice si neserioase. /Din fluture

Varianta definitie 5: Flutura (flutur, fluturat), verb –
1. A zburataci, a roi. –
2. A filfii, a se legana in vazduh. –
3. A misca, a clatina. –
4. (Înv.) A innebuni. –
5. (Rar) A fluiera. – Mr. flutur, fluturare.
Creatie expresiva, care reprezinta ideea de zbor clatinat, ca cel al fluturelui, conform fil, ca si arab. furfûr, limba germana Fleder-, Flitter, limba italiana flùtola (Battisti, III, 1661), limba italiana farfalla, prov. parpaillot, si de asemenea sp. farfullar, refunfuñar.
Nu se poate stabili daca, in rom. der. verbal este anterior sau posterior lui fluture (mr. f(l)itur(a), flutur, frutur), substantiv masculin (insecta cu corpul alungit si patru aripi de culori diferite; samara; paieta, bob de metal stralucitor); verb s-a format, mai probabil direct pe baza expresiei imitative *filtura, cu sufix de asemenea expresiv -ura, conform gudura, scutura, scapara, vintura.
Mai putin probabila este der. directa din lat., care a fost propusa adesea, plecindu-se de la corespondenta cu limba albaneza fljuturoń „a zburataci”, fljuturë, frutul „fluture” (cuvinte care par der. din rom.) si limba italiana fiutola „fluture de noapte” (poate in loc de frottola).
Totusi, s-au mentionat ca etimoane posibile limba latina *fluctulāre „a fluctua” (Diez, II, 22; Meyer 100; REW 3384; DAR; Rosetti, I, 167; conform in contra Graur, BL, V, 98),in care tratamentul lui ct ar fi greu de explicat; sau limba latina *flutulāre, de la flutāre „a pluti” (Candrea, Rom., XXXI, 310; Candrea, Élements, 96; Candrea-Dens., 610; Puscariu 626; conform Densusianu, GS, II, 321) a carui solutie ar fi posibila, daca nu ar fi atit de evidenta apartenenta la familia expresiva, cu toti der. sai.
Scriban, Archiva, XLI, 48, propunea o origine gepidica; numai Iordan, BF, II, 170, admite origine expresiva.
Derivat flustura, verb (a filfii, a se legana in vazduh; a se clatina; a agita, a misca; a fluiera), cu infix expresiv, ca in flisc; flu(s)turatic, adjectiv (usuratic, neserios; frivol, inconstant; nebun, ticnit), pentru al carui ultim sens, astazi cuvant invechit, conform sp. chiflado; fluturas, substantiv masculin (dim. al lui fluture; paieta); influtura, verb (a impodobi cu paiete).
Dupa Puscariu, Dacor., IV, 683, flustura ar fi un der. din limba latina *floscalia „pleava”, de la floscŭlus, ipoteza imposibila din toate punctele de vedere. – Din rom. provin limba albaneza fljuturoń „a zburataci”, fljuturë „fluture”, bulgara flutur, flotore „paieta” (Capidan, Raporturile, 221), cu varianta furtulki, luturka (Bernard 43), si limba neogreaca: φλετουράω „a sari”, φουλτράω „a zbura”.