Definitie Fum - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Fum fumuri, substantiv neutru I.
1. Suspensie de particule solide intr-un mediu gazos, produsa in cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial si intentionat, cu ajutorul unor substante chimice). ♦ Fig, Încetosare, tulbureala, ameteala (provocata de alcool).
2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumatorul o trage dintr-o data din tigara sau din pipa.
3. (Înv.) Gospodarie, considerata ca o grupare in jurul vetrei; familie, casa.
4. Figurativ (La plural) Îngamfare; pretentii nejustificate, gargauni. II. Canal cotit, in interiorul unei sobe, prin care circula gazele calde inainte de a iesi pe cos. – Limba Latina Fumus.

Varianta definitie 2: Fum substantiv neutru, plural fumuri

Varianta definitie 3: Fum2 -uri n. popular Canal cu multe coturi in interiorul unei sobe, prin care trec gazele calde inainte de a iesi in hogeag. /<lat. fumus

Varianta definitie 4: Fum1 -uri n. 1) Produs al arderii care se ridica in atmosfera sub forma de rotocoale. ♢ Perdea de - strat des de fum artificial, servind pentru a camufla un obiectiv militar. 2) Cantitate de asemenea produs, provenit din arderea tutunului, pe care o inspira dintr-o data un fumator. A trage un - de tigara. 3) ist.
Casa cu tot ce este pe langa ea, impreuna cu persoanele ce locuiesc intr-insa; gospodarie. 4) figurativ Stare a omului buimac (de bautura). 5) la plural Ambitie desarta. ♢ Cu -uri (in cap) zapacit. A avea -uri a fi infumurat si cu pretentii nejustificate. /<lat. fumus

Varianta definitie 5: Fum (fumuri), substantiv neutru –
1. Suspensie de particule solide intr-un mediu gazos. –
2. Fumigatie, dezinfectare. –
3. (Înv.) Camin, casa. –
4. (Pl.) Îngimfare, trufie. – Mr., megl. fum.
Limba Latina fŭmus (Puscariu 668; Candrea-Dens., 674; REW 3572; DAR), conform limba italiana, port. fumo, prov., cat. fum, franceza (fumee), sp. humo.
Sensul de „camin, familie”, care se regaseste si in sp., apare in limba latina medievala (Niermeyer 457).
Derivat fuma, verb (a scoate fum; cuvant invechit, a arde; a fuma), probabil din limba latina *fŭmāre (Puscariu 669; Candrea-Dens., 677; REW 3568; DAR), conform mr. (a)fuma, megl. fum, istr. fumu; fumat, substantiv neutru (obiceiul sau viciul de a fuma); fumator, adjectiv (invechit, care fumega); fumator, substantiv masculin (persoana care fumeaza); nefumator, substantiv masculin (persoana care nu fumeaza); fumar, substantiv neutru (Trans., horn; Trans., foc care scoate mult fum); fumarie (var. fumaraie, fumareata), substantiv feminin (cantitate mare de fum); fumarita, substantiv feminin (planta, Fumaria officinalis); fumedenie, substantiv feminin (multime, gloata), prin incrucisare cu sumedenie, cuvint cuvant invechit; fumos, adjectiv (plin de fum); fumuriu, adjectiv (de culoarea fumului, gri); fumur, adjectiv , (Munt., gri), probabil varianta a cuvintului anterior (dupa Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 303, si DAR, de la un limba latina *fumulus; conform impotriva Graur, BL, V, 99); fumuros, adjectiv (invechit, efemer, trecator; vanitos, increzut); fumarit, substantiv neutru (dare perceputa in trecut pe fiecare cos de fum); fumarar, substantiv masculin (persoana care incasa fumaritul); infuma, verb (rar, a afuma); infumura, verb (a fi increzut); infumurat, adjectiv (increzut).
Conform: afuma, fumega.