Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Furcă

1 * Cuvantul cu diacritice: fúrcă
Cuvantul fara diacritice: furca

Definitie: FURCĂ, furci, substantiv feminin 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etcetera s Expresie Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagme) Nume dat unor unelte sau obiecte asemănătoare cu furca (1): a) furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul; b) furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea; c) furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el; d) furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna; e) furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul; f) furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ♢ Expresie A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Popular) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Furcărie. 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Limba Latina furca.

2 * Cuvantul cu diacritice: fúrcă
Cuvantul fara diacritice: furca

Definitie: FURCĂ substantiv verifica cuvantul: ostie.

3 * Cuvantul cu diacritice: fúrcă
Cuvantul fara diacritice: furca

Definitie: FURCĂ substantiv 1. (învechit) ostie. (Drac reprezentat cu furca în mână.) 2. (Transilvania) gearmăn, hantarig. (Furcă la fântână.) 3. verifica cuvantul: braț. 4. verifica cuvantul: pisc. 5. (ANAT.) furca-pieptului = (popular) lingurea, lingurică, (regional) lingura-pieptului. 6. (prin Mold. și Transilvania) cujeică. (Furcă de tors.) 7. (popular) furcărie. (Șezătoarea la care se toarce se numește furcă.)

4 * Cuvantul cu diacritice: fúrcă
Cuvantul fara diacritice: furca

Definitie: furcă substantiv feminin, g.-d. art. furcii; plural furci

5 * Cuvantul cu diacritice: fúrcă -ci
Cuvantul fara diacritice: furca

Definitie: FURCĂ -ci f. 1) Unealtă agricolă formată din câțiva dinți curbați, fixați într-o coadă de lemn, folosită la diferite lucrări. - de fier. 2) Cantitate de material care poate fi luată dintr-o singură dată cu această unealtă. 3) Unealtă constând dintr-o vergea de lemn la capătul căreia se pune caierul, pentru a-l toarce. 4) Obiect cu o parte bifurcată. ♢ -ca telefonului parte componentă a aparatului de telefon pe care se pune receptorul. 5) Fiecare dintre stâlpii de care se fixează grinzile și care susțin acoperișul și pereții unei case țărănești. limba latina furca

6 * Cuvantul cu diacritice: fúrcă fúrci
Cuvantul fara diacritice: furca

Definitie: furcă (furci), substantiv feminin – 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu doi sau trei dinți încovoiați. – 2. Furcoi. – 3. Cantitate de fîn care se poate lua cu furca sau furcoiul. – 4. Muncă agricolă făcută cu furca sau furcoiul. 5. Spînzurătoare. – 6. Stîlp sau băț de care se sprijină cumpăna puțului. – 7. Crăcană, par de susținere a unei greutăți, a unei crengi etcetera – 8. Stern, os al pieptului. – 9. Stîlp, par, țăruș. – 10. Suport al sulului de urzeală, la războiul de țesut. – 11. Răscruce, bifurcație. – 12. La car, loitră. – 13. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. – Mr., megl. furcă, istr. furke. Limba Latina fŭrca (Pușcariu 678; Candrea-Dens., 693; REW 3593; DAR; Densusianu, GS, II, 317), conform limba albaneza furkë (Meyer 111; Philippide, II, 643; ar putea proveni din rom.), limba italiana, prov., cat., port. forca, franceza fourche, sp. horca. Derivat furcărie, substantiv feminin (Mold., șezătoare la care femeile torc lînă); furcătură, substantiv feminin (bifurcație), cu sufix -tură (după Candrea-Dens., 696 și DAR, de la un limba latina fŭrcatūra); furcea, substantiv feminin (furcuță; loitră de car), poate din limba latina fŭrcĭlla, conform basc. murkila; furcer, substantiv masculin (Trans., furcă cu dinții de fier); furchiță, substantiv feminin (furcă de tors); (în)furcitură, substantiv feminin (bifurcație; furcoi de fîn, căpiță); furcoaie, substantiv feminin (cuier); furcoi, substantiv neutru (furcă mare); furculiță, substantiv feminin (Trans., furculiță); înfurci (var. înfurca), verb (a lua cu furca; a desface, a despica; a bifurca), pe care Pușcariu 874 și Candrea-Dens., 694 îl derivau de la un limba latina infŭrcāre. – Din. rom. provine limba neogreaca: φουρϰουλίτσα; limba albaneza furkë și furkuljitsë „furculiță”; bulgara furka, hurka (Candrea, Elemente, 408; Romanski, Jb., XV, 107; Berneker 286; Capidan, Raporturile, 195); bulgara forkolica, fărkulica (Mladenov 660, care, totuși, derivă bulgara furka direct din lat.); și mag. furko (Drăganu, Dacor., VII, 199).