Furt

Furt (furturi), substantiv neutru – Hoție, infracțiune. – Aromână furtu. Latină fŭrtum (Pușcariu 685; Candrea-dens., 691; Rew 3606; conform Dar), conform italiană, portugheză furto, provensală, catalană furt, spaniolă hurto. În română nu este atestat uzul său popular, decît prin intermediul derivat său furtișag, substantiv neutru (hoție, furt), folosit din secolul XVI.
Conform Densusianu, Română, XXXIII,

DER – dicționarul etimologic

Furt, furturi, substantiv neutru Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoție, furătură. – Din latină Furtum.

DEX – dicționarul explicativ

Furt furturi neutru Delict constând în însușirea (pe ascuns) a unor lucruri străine; hoție. /<latină furtum

NODEX – noul dicționar explicativ

Furt substantiv neutru, plural furturi

DOOM – dicționarul ortografic