Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Ghiară gheare

1 * Cuvantul cu diacritice: ghiară gheáre
Cuvantul fara diacritice: ghiara

Definitie: ghiară (gheare), substantiv feminin 1. Formație cornoasă ascuțită crescută la vîrful degetelor unor păsări și mamifere. 2. Cîrlig, cange. – Varianta gheară. – Limba Latina ung(u)laris, al cărui rezultat normal este înghiare, separat artificial în în ghiare din rațiuni de fonetică sintactică ușor de înțeles. Conform: unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipsește din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunțat înghiară (conform umblu și îmblu). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687 (conform Pușcariu 713; REW 3690; DAR) propune un limba latina garra, de origine celtică, de unde sp. garra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. garrula, cu metateză glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 687-92) și nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; și Pușcariu, Dacor., III, 380, din limba germana Kralle. – Derivat înghera, verb (rar, a apuca, a înhăța); ghera, verb (a zgîria); gheran, substantiv neutru (braț al cleștelui). – Conform: gheura. – [Art. 3691]

2 * Cuvantul cu diacritice: ghiáră -re
Cuvantul fara diacritice: ghiara

Definitie: ghiară (-re), substantiv feminin – 1. Formație cornoasă ascuțită crescută la vîrful degetelor unor păsări și mamifere. – 2. Cîrlig, cange. – Varianta gheară. Limba Latina ung(u)lāris, al cărui rezultat normal este înghiare, separat artificial în în ghiare din rațiuni de fonetică sintactică ușor de înțeles. Conform: unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipsește din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunțat înghiară (conform umblu și îmblu). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXVII, 687 (conform Pușcariu 713; REW 3690; DAR) propune un limba latina garra, de origine celtică, de unde sp. glarra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. garrula, cu metateză glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 682-92), și nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; și Pușcariu, Dacor., III, 380, din limba germana Kralle. Derivat înghera, verb (rar, a apuca, a înhăța); ghera, verb (a zgîria); gheran, substantiv neutru (braț al cleștelui). – Conform: gheura.