Ghiară gheare
Definitie, sens si explicatie
1Ghiara (gheare), substantiv feminin
1. Formatie cornoasa ascutita crescuta la virful degetelor unor pasari si mamifere.
2. Cirlig, cange. – Varianta Gheara. – Limba Latina *ung(u)laris, al carui rezultat normal este *inghiare, separat artificial in in ghiare din ratiuni de fonetica sintactica usor de inteles.
Conform: unghie.
Se cuvine sa adaugam ca acest cuvint lipseste din dialecte, fapt pentru care pare posibil sa fie vorba de o der. interna a limbii rom., plecindu-se de la unghioara, dim. de la unghie, pronuntat inghiara (conform umblu si imblu).
Totusi, Puscariu, Zrph., Xxviii, 687 (conform Puscariu 713; Rew 3690; Dar) propune un limba latina *garra, de origine celtica, de unde sp. garra; pentru a evita dificultatea fonetica pleaca de la un dim. *garrula, cu metateza *glarra; insa aceasta ipoteza a fost abandonata pentru sp. (Corominas, Ii, 687-92) si nu poate fi valabila pentru limba rom.
Cihac, Ii, 101, pleca de la sgiria; si Puscariu, Dacor., Iii, 380, din limba germana Kralle. – Derivat inghera, verb (rar, a apuca, a inhata); ghera, verb (a zgiria); gheran, substantiv neutru (brat al clestelui). – Conform: gheura. – [Art. 3691]
1. Formatie cornoasa ascutita crescuta la virful degetelor unor pasari si mamifere.
2. Cirlig, cange. – Varianta Gheara. – Limba Latina *ung(u)laris, al carui rezultat normal este *inghiare, separat artificial in in ghiare din ratiuni de fonetica sintactica usor de inteles.
Conform: unghie.
Se cuvine sa adaugam ca acest cuvint lipseste din dialecte, fapt pentru care pare posibil sa fie vorba de o der. interna a limbii rom., plecindu-se de la unghioara, dim. de la unghie, pronuntat inghiara (conform umblu si imblu).
Totusi, Puscariu, Zrph., Xxviii, 687 (conform Puscariu 713; Rew 3690; Dar) propune un limba latina *garra, de origine celtica, de unde sp. garra; pentru a evita dificultatea fonetica pleaca de la un dim. *garrula, cu metateza *glarra; insa aceasta ipoteza a fost abandonata pentru sp. (Corominas, Ii, 687-92) si nu poate fi valabila pentru limba rom.
Cihac, Ii, 101, pleca de la sgiria; si Puscariu, Dacor., Iii, 380, din limba germana Kralle. – Derivat inghera, verb (rar, a apuca, a inhata); ghera, verb (a zgiria); gheran, substantiv neutru (brat al clestelui). – Conform: gheura. – [Art. 3691]
2Ghiara (-re), substantiv feminin –
1. Formatie cornoasa ascutita crescuta la virful degetelor unor pasari si mamifere. –
2. Cirlig, cange. – Varianta gheara.
Limba Latina *ung(u)lāris, al carui rezultat normal este *inghiare, separat artificial in in ghiare din ratiuni de fonetica sintactica usor de inteles.
Conform: unghie.
Se cuvine sa adaugam ca acest cuvint lipseste din dialecte, fapt pentru care pare posibil sa fie vorba de o der. interna a limbii rom., plecindu-se de la unghioara, dim. de la unghie, pronuntat *inghiara (conform umblu si imblu).
Totusi, Puscariu, Zrph., Xxvii, 687 (conform Puscariu 713; Rew 3690; Dar) propune un limba latina *garra, de origine celtica, de unde sp. glarra; pentru a evita dificultatea fonetica pleaca de la un dim. garrula, cu metateza *glarra; insa aceasta ipoteza a fost abandonata pentru sp. (Corominas, Ii, 682-92), si nu poate fi valabila pentru limba rom.
Cihac, Ii, 101, pleca de la sgiria; si Puscariu, Dacor., Iii, 380, din limba germana Kralle.
Derivat inghera, verb (rar, a apuca, a inhata); ghera, verb (a zgiria); gheran, substantiv neutru (brat al clestelui). – Conform: gheura.
1. Formatie cornoasa ascutita crescuta la virful degetelor unor pasari si mamifere. –
2. Cirlig, cange. – Varianta gheara.
Limba Latina *ung(u)lāris, al carui rezultat normal este *inghiare, separat artificial in in ghiare din ratiuni de fonetica sintactica usor de inteles.
Conform: unghie.
Se cuvine sa adaugam ca acest cuvint lipseste din dialecte, fapt pentru care pare posibil sa fie vorba de o der. interna a limbii rom., plecindu-se de la unghioara, dim. de la unghie, pronuntat *inghiara (conform umblu si imblu).
Totusi, Puscariu, Zrph., Xxvii, 687 (conform Puscariu 713; Rew 3690; Dar) propune un limba latina *garra, de origine celtica, de unde sp. glarra; pentru a evita dificultatea fonetica pleaca de la un dim. garrula, cu metateza *glarra; insa aceasta ipoteza a fost abandonata pentru sp. (Corominas, Ii, 682-92), si nu poate fi valabila pentru limba rom.
Cihac, Ii, 101, pleca de la sgiria; si Puscariu, Dacor., Iii, 380, din limba germana Kralle.
Derivat inghera, verb (rar, a apuca, a inhata); ghera, verb (a zgiria); gheran, substantiv neutru (brat al clestelui). – Conform: gheura.