Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Gușă

1 * Cuvantul cu diacritice: gúșă
Cuvantul fara diacritice: gusa

Definitie: GUȘĂ, guși, substantiv feminin 1. (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ♢ Compus: gușa-porumbului (sau -porumbelului) = a) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. ♦ (La reptile) Bărbie. 3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură. 4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 5. (Familiar) Gât. ♦ Gâtlej. ♢ Expresie A râde din gușă = a râde afectat, forțat. A vorbi din gușă = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. – Limba Latina geusiae.

2 * Cuvantul cu diacritice: gúșă
Cuvantul fara diacritice: gusa

Definitie: GUȘĂ substantiv verifica cuvantul: beregată, gât, gâtlej, grumaz, jurubiță.

3 * Cuvantul cu diacritice: gúșă
Cuvantul fara diacritice: gusa

Definitie: GUȘĂ substantiv 1. (MED.) gușă endemică = distrofie endemică tireopată; gușă exoftalmică verifica cuvantul: boala lui Basedow. 2. (ANATOMIE) bărbie. (- la reptile.) 3. (ORNIT.) gușă-roșie verifica cuvantul: măcăleandru. 4. (BOTANICA) gușa-porumbelului = a) (Cucubalus baccifer) (regional) plescaiță, gușa-porumbului; b) (Silene cucubalus) (regional) bășicoasă, gușa-porumbului.

4 * Cuvantul cu diacritice: gúșă
Cuvantul fara diacritice: gusa

Definitie: gușă substantiv feminin, art. gușa, g.-d. art. gușii; plural guși

5 * Cuvantul cu diacritice: gúșă -i
Cuvantul fara diacritice: gusa

Definitie: GUȘĂ -i f. 1) (la păsări) Porțiune dilatată (în formă de pungă) a esofagului, în care stă hrana înainte de a trece în stomac. ♢ -a-porumbelului (sau porumbului) a) plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori albe-verzui și cu frunze negre, strălucitoare; b) plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, dispuse în panicul, și cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Porțiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajută la respirație. 3) (la reptile) Bărbie, de obicei de altă culoare decât cea a corpului. 4) (la oameni) Umflătură (în partea de dinainte a gâtului) formată ca urmare a creșterii excesive și patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cută de grăsime sub bărbie. 6) fam. Parte inferioară a gâtului; gâtlej. limba latina geusial

6 * Cuvantul cu diacritice: gúșă -și
Cuvantul fara diacritice: gusa

Definitie: gușă (-și), substantiv feminin – 1. Gît, gîtlej. – 2. La păsări, porțiune în formă de pungă unde se păstrează în timp alimentele. – 3. La oameni, bărbie dublă. – 4. La oameni, umflătură patologică în partea de jos a gîtului. – 5. Boală a oilor. – 6. Nod făcut în caierul de lînă. – Mr., megl. gușă, istr. gușę. Limba Latina geusiae, probabil redus la gusia, conform limba albaneza gušë, limba italiana gozzo (piem. goso, lom. goss), franceza gosier (Meyer-Lubke, ZRPh., XXI, 199; Pușcariu 747; REW 3750; Pascu, I, 97; Pascu, Beitrage, 10). Celelalte explicații nu sînt satisfăcătoare: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din limba latina guttur (Cihac, I, 133); din bulgara gušĭ (Cihac, II, 131; Conev 55); din limba albaneza gušë (Miklosich, Fremdw., 91; Densusianu, Rom., XXXIII, 279; conform Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118), din limba greaca (veche) γϰούσα, participiu de la ἄγχω (Höeg 125); de la gurgușe ‹ limba latina gurgustium; ca limba italiana gorgozzo ‹ gozzo (Pușcariu, Dacor., IV, 324); anterior indoeurop. (Lahovary 329). Derivat gușa, verb (a face gușă); gușat, substantiv masculin (persoană care are gușă); gușui, verb (Oltenia, Trans., a strangula, a se îneca); răguși, verb (a-și îngroșa vocea), cu pref. ră(s)- (după Cihac, II, 522, din mag. rekedni); răgușeală, substantiv feminin (îngroșare a vocii); sugușa, verb (Trans., a sugruma, a se îneca; a grăbi, a presa), cu pref. su(b)-; străguși, verb (Mold., a se îneca), cu pref. stră-. – Din. rom. provin limba neogreaca: γϰοῦσα (Meyer, Neugr. St., II, 23; Murnu, Lehnw., 25), bulgara guš(a), limba sarba: guša (secolul XVIII, conform Daničič, III, 513), limba sarba: gušan „varietate de porumbel” , rut. guši (Berneker 363; Capidan, Raporturile, 202; Petrovici, Dacor., X, 144), limba albaneza gušë, mag. gusa, limba tiganeasca: gusa (conform Wlislocki 88).