Haiduc
Definitie, sens si explicatie
1Haiduc substantiv (invechit si popular) pandur, (regional) pribeag, (invechit) haramin.
2Haiduc substantiv masculin, plural haiduci
3Haiduc/ească f. art. 1) Dans popular executat intr-un tempo vioi de barbati ce se tin de bate. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. /haiduc + sufix -easca
4Haiduc -Ci m. (in trecut) 1) Țaran razvratit care se retragea in padure, jefuia pe bogati si ajuta pe saraci. 2) Pedestras angajat cu plata intr-o armata straina. /<bulg., limba sarba: hajduk, ung. hajdu
5Haiduc (haiduci), substantiv masculin –
1. Soldat de infanterie din armata ungara. –
2. (Trans.) Paznic, vardist. –
3. Om in afara legii care se ocupa cu jaful, mai cu seama ca protest impotriva dominatiei straine sau a nedreptatii sociale, indeosebi in perioada de la sfirsitul secolul Xviii si inceputul secolul urmator.
Mag. hajdu, plural hajduk (Cihac, Ii, 503), de unde si limba turca: haydud „muncitor ungur”.
Poate sa fi intrat in rom. prin limba turca: (Lokotsch 781; Ronzevalle 82) sau limba slava (veche) (Miklosich, Slaw.
Elem., 51; Dar; dar. conform Berneker), conform bulgara, limba sarba: hajduk „tilhar”, limba albaneza hajdut (din limba turca:), limba rusa gaiduk. – Derivat haiducesc, adjectiv (de haiduc); haiduceste, adverb (ca haiducii); haiducie, substantiv feminin (viata sau indeletnicire de haiduc); haiducime, substantiv feminin (ceata de haiduci); haiduci, verb (a duce viata de haiduc).
1. Soldat de infanterie din armata ungara. –
2. (Trans.) Paznic, vardist. –
3. Om in afara legii care se ocupa cu jaful, mai cu seama ca protest impotriva dominatiei straine sau a nedreptatii sociale, indeosebi in perioada de la sfirsitul secolul Xviii si inceputul secolul urmator.
Mag. hajdu, plural hajduk (Cihac, Ii, 503), de unde si limba turca: haydud „muncitor ungur”.
Poate sa fi intrat in rom. prin limba turca: (Lokotsch 781; Ronzevalle 82) sau limba slava (veche) (Miklosich, Slaw.
Elem., 51; Dar; dar. conform Berneker), conform bulgara, limba sarba: hajduk „tilhar”, limba albaneza hajdut (din limba turca:), limba rusa gaiduk. – Derivat haiducesc, adjectiv (de haiduc); haiduceste, adverb (ca haiducii); haiducie, substantiv feminin (viata sau indeletnicire de haiduc); haiducime, substantiv feminin (ceata de haiduci); haiduci, verb (a duce viata de haiduc).