1
Îmbuca, îmbuc, verb I.
1. Tranzitiv A vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată.
2. Reflexiv (Despre piese) A intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni. – Latină *Imboccare (< bucca „gură”).
1. Tranzitiv A vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată.
2. Reflexiv (Despre piese) A intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni. – Latină *Imboccare (< bucca „gură”).
DEX – dicționarul explicativ
2
A îmbuca îmbuc tranzitiv 1) A mânca puțin și în grabă (înghițind bucăți mari de hrană). îmbuca de amiază. 2) (muștiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<latină imbuccare
NODEX – noul dicționar explicativ
3
A se îmbuca persoana 3 Se îmbucă intranzitiv (despre piesele unui ansamblu) A intra perfect cu un capăt în altă piesă. /<latină imbuccare
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Îmbuca (îmbuc, îmbucat), verb –
1. A înghiți. –
2. A gusta ceva de mîncare. –
3. A înfuleca. –
4. A împreuna, a uni, a cupla. –
5. (Învechit) A disprețui. –
6. (Învechit) A săruta, a îmbrățișa. – Aromână mbuc.
Latină *imbuccāre, de la bucca, conform bucă (Pușcariu 781; Candrea-dens., 192; Dar), conform italiană imboccare, franceză emboucher, spaniolă, portugheză embocar.
Derivat de la bucă, în interiorul limbii română, pare mai puțin probabilă, întrucît toate sensurile lui îmbuca duc la semantismul latină „gură”, pe cînd în română bucă înseamnă numai „obraz”. – Derivat îmbucătură, substantiv feminin (înghițitură, duminicat; muștiuc; îmbinare; colț de stradă); îmbucături, verb (a vîrî cuiva îmbucăturile în gură).
1. A înghiți. –
2. A gusta ceva de mîncare. –
3. A înfuleca. –
4. A împreuna, a uni, a cupla. –
5. (Învechit) A disprețui. –
6. (Învechit) A săruta, a îmbrățișa. – Aromână mbuc.
Latină *imbuccāre, de la bucca, conform bucă (Pușcariu 781; Candrea-dens., 192; Dar), conform italiană imboccare, franceză emboucher, spaniolă, portugheză embocar.
Derivat de la bucă, în interiorul limbii română, pare mai puțin probabilă, întrucît toate sensurile lui îmbuca duc la semantismul latină „gură”, pe cînd în română bucă înseamnă numai „obraz”. – Derivat îmbucătură, substantiv feminin (înghițitură, duminicat; muștiuc; îmbinare; colț de stradă); îmbucături, verb (a vîrî cuiva îmbucăturile în gură).
DER – dicționarul etimologic
Încă o definiție din alt dicționar
5
Îmbuca verb, indicativ prezent 1 singular îmbuc, 3 singular și plural îmbucă
DOOM – dicționarul ortografic