Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Imperativ -ă

1 * Cuvantul cu diacritice: imperatív -ă
Cuvantul fara diacritice: imperativ

Definitie: IMPERATIV, -Ă, imperativi, -e, adjectiv , substantiv neutru 1. Adjectiv Care ordonă; poruncitor. ♢ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etcetera a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etcetera 2. Substantiv neutru: Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ♢ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din franceza imperatif, limba latina imperativus.

2 * Cuvantul cu diacritice: imperatív -ă
Cuvantul fara diacritice: imperativ

Definitie: IMPERATIV, -Ă I. adjectiv 1. care exprimă un ordin; poruncitor. o mod - (și substantiv neutru) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etcetera; propoziție -ă (și substantiv feminin) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. 2. care se impune ca o necesitate absolută. II. substantiv neutru 1. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație. 2. - categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice. (< limba latina imperativus, franceza imperatif)

3 * Cuvantul cu diacritice: imperatív
Cuvantul fara diacritice: imperativ

Definitie: IMPERATIV adjectiv , substantiv 1. adjectiv verifica cuvantul: autoritar. 2. adjectiv , substantiv (GRAM.) (învechit) poruncitor. (Modul -.) 3. adjectiv verifica cuvantul: imperios. 4. substantiv verifica cuvantul: cerință.

4 * Cuvantul cu diacritice: imperatív
Cuvantul fara diacritice: imperativ

Definitie: imperativ adjectiv m., plural imperativi; f. singular imperativă, plural imperative

5 * Cuvantul cu diacritice: imperatív
Cuvantul fara diacritice: imperativ

Definitie: imperativ substantiv neutru, plural imperative

6 * Cuvantul cu diacritice: imperatív -e
Cuvantul fara diacritice: imperativ

Definitie: IMPERATIV² -e n. Necesitate categorică și necondiționată; problemă de stringentă actualitate. franceza imperatif, limba latina imperativus

7 * Cuvantul cu diacritice: imperatív -ă -i -e
Cuvantul fara diacritice: imperativ

Definitie: IMPERATIV¹ -ă (-i, -e) Care exprimă sau impune un ordin; poruncitor. ♢ Modul - mod personal al verbului, prin care se exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte. franceza imperatif, limba latina imperativus

8 * Cuvantul cu diacritice: imperatív -ă
Cuvantul fara diacritice: imperativ

Definitie: IMPERATIV, -Ă adjectiv Care ordonă; poruncitor. ♢ (Gram.) Mod imperativ (și substantiv neutru) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etcetera; propoziție imperativă (și substantiv feminin) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. substantiv neutru Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ♢ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Plural -vi, -ve. / < limba latina imperativus, conform franceza imperatif].