Definitie Imperativ -ă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Imperativ, -Ă, imperativi, -e, adjectiv , substantiv neutru
1. Adjectiv Care ordona; poruncitor. ♢ Mod imperativ (si substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprima un ordin, o interdictie, un sfat, un indemn, o rugaminte etcetera a subiectului.
Propozitie imperativa = propozitie care exprima un ordin, un indemn, o rugaminte etcetera
2. Substantiv neutru: Necesitate categorica si neconditionata; obligatie. ♢ Imperativ categoric = principiu (enuntat de Kant) dupa care obligatia morala are un caracter absolut, neconditionat, spre deosebire de cerintele conditionate ale vietii cotidiene. – Din franceza Imperatif, limba latina Imperativus.

Varianta definitie 2: Imperativ, -Ă I. adjectiv
1. care exprima un ordin; poruncitor. o mod - (si substantiv neutru) = mod verbal care exprima o porunca, un indemn, etcetera; propozitie -a (si substantiv feminin) = propozitie care cuprinde un asemenea mod.
2. care se impune ca o necesitate absoluta.
II. substantiv neutru
1. necesitate categorica ce se impune neconditionat; obligatie.
2. - categoric = (la Kant) principiu aprioric al „ratiunii practice” care fixa, in constiinta umana, norme morale universal valabile si vesnice. (< limba latina imperativus, franceza imperatif)

Varianta definitie 3: Imperativ adjectiv , substantiv
1. adjectiv verifica cuvantul: autoritar.
2. adjectiv , substantiv (GRAM.) (invechit) poruncitor. (Modul -.)
3. adjectiv verifica cuvantul: imperios.
4. substantiv verifica cuvantul: cerinta.

Varianta definitie 4: Imperativ adjectiv m., plural imperativi; f. singular imperativa, plural imperative

Varianta definitie 5: Imperativ substantiv neutru, plural imperative

Varianta definitie 6: Imperativ2 -e n.
Necesitate categorica si neconditionata; problema de stringenta actualitate. /<fr. imperatif, limba latina imperativus

Varianta definitie 7: Imperativ1 -a (-i, -e) Care exprima sau impune un ordin; poruncitor. ♢ Modul - mod personal al verbului, prin care se exprima un ordin, un indemn, o rugaminte. /<fr. imperatif, limba latina imperativus

Varianta definitie 8: Imperativ, -Ă adjectiv Care ordona; poruncitor. ♢ (Gram.) Mod imperativ (si substantiv neutru) = mod verbal care exprima o porunca, un indemn, un sfat, o rugaminte etcetera; propozitie imperativa (si substantiv feminin) = propozitie care cuprinde un asemenea mod. substantiv neutru Necesitate categorica si care se impune neconditionat; obligatie. ♢ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „ratiunii practice” care fixa in constiinta umana norme morale universal valabile si vesnice. [Plural -vi, -ve. / < limba latina imperativus, conform franceza imperatif].