Impune
Definitie, sens si explicatie
1Impune, impun, verb Iii.
1. Tranzitiv A face ca o idee, o masura, o directiva etcetera sa fie acceptate si urmate; a face necesara indeplinirea unei actiuni; a constrange pe cineva sa accepte, sa faca ceva; a obliga.
2. Intranzitiv A insufla cuiva respect, stima. ♦ Tranzitiv A face ca cineva sa devina respectat, stimat sau temut. ♦ Reflexiv A capata prestigiu, a se afirma; a invinge, a birui.
3. Tranzitiv A supune pe cineva unui impozit. – Din limba latina Imponere (refacut dupa pune; cu sensuri dupa franceza imposer).
1. Tranzitiv A face ca o idee, o masura, o directiva etcetera sa fie acceptate si urmate; a face necesara indeplinirea unei actiuni; a constrange pe cineva sa accepte, sa faca ceva; a obliga.
2. Intranzitiv A insufla cuiva respect, stima. ♦ Tranzitiv A face ca cineva sa devina respectat, stimat sau temut. ♦ Reflexiv A capata prestigiu, a se afirma; a invinge, a birui.
3. Tranzitiv A supune pe cineva unui impozit. – Din limba latina Imponere (refacut dupa pune; cu sensuri dupa franceza imposer).
2Impune verb I. tr.
1. a face pe cineva sa accepte ceva. ♢ a constrange (pe cineva) la ceva.
2. a supune unui impozit.
Ii. intr. a inspira respect, teama.
Iii. reflexiv a capata prestigiu, a se afirma. (< limba latina imponere, dupa franceza imposer)
1. a face pe cineva sa accepte ceva. ♢ a constrange (pe cineva) la ceva.
2. a supune unui impozit.
Ii. intr. a inspira respect, teama.
Iii. reflexiv a capata prestigiu, a se afirma. (< limba latina imponere, dupa franceza imposer)
3Impune verb
1. (invechit si reg.) a supune. (Îl - la un impozit de ...)
2. verifica cuvantul: impulsiona.
3. verifica cuvantul: trebui.
4. verifica cuvantul: necesita.
5. verifica cuvantul: afirma.
6. a dicta. (El a - conditiile.)
1. (invechit si reg.) a supune. (Îl - la un impozit de ...)
2. verifica cuvantul: impulsiona.
3. verifica cuvantul: trebui.
4. verifica cuvantul: necesita.
5. verifica cuvantul: afirma.
6. a dicta. (El a - conditiile.)
4Impune verb, indicativ prezent 1 singular si 3 plural impun; conjunctie: prezent 3 singular si plural impuna; ger. impunand
5A se impune ma impun intranzitiv 1) (despre persoane) A se manifesta in mod deosebit; a se remarca; a se distinge; a straluci; a bria; a se evidentia; a excela; a se afirma. 2) (despre sarcini, obligatii etcetera) A apartine in mod firesc; a incumba; a reveni; a se cuveni; a se cadea. /<fr. imposer
6A Impune impun
1. tranz. 1) (idei, masuri, sarcini, obligatii etcetera) A prezenta (in mod autoritar) spre acceptare obligatorie si neconditionata. 2) (persoane) A pune cu forta (sa faca ceva); a sili; a obliga; a constrange; a forta. 3) (persoane) A supune unei obligatii de plata. 4) (persoane) A face sa se impuna.
2. instranzitiv A inspira stima datorita calitatilor inerente. /<fr. imposer
1. tranz. 1) (idei, masuri, sarcini, obligatii etcetera) A prezenta (in mod autoritar) spre acceptare obligatorie si neconditionata. 2) (persoane) A pune cu forta (sa faca ceva); a sili; a obliga; a constrange; a forta. 3) (persoane) A supune unei obligatii de plata. 4) (persoane) A face sa se impuna.
2. instranzitiv A inspira stima datorita calitatilor inerente. /<fr. imposer
7Impune verb Iii.
1. tr.
A face pe cineva sa accepte ceva (o sarcina, o obligatie etcetera). ♦ A sili pe cineva la ceva.
2. intr.
A inspira respect, stima. ♦ refl.
A se afirma.
3. tr.
A constrange (pe cineva) sa accepte ceva.
4. tr.
A supune unui impozit. [P.i. impun, perf.s. -pusei, part. -pus, conjunctie: -puna. / conform franceza imposer, limba latina imponere, dupa Pune].
1. tr.
A face pe cineva sa accepte ceva (o sarcina, o obligatie etcetera). ♦ A sili pe cineva la ceva.
2. intr.
A inspira respect, stima. ♦ refl.
A se afirma.
3. tr.
A constrange (pe cineva) sa accepte ceva.
4. tr.
A supune unui impozit. [P.i. impun, perf.s. -pusei, part. -pus, conjunctie: -puna. / conform franceza imposer, limba latina imponere, dupa Pune].
8Impune (impun, impus), verb – A constringe, a obliga.
Limba Latina imponere (secolul Xix), pe baza lui pune. – Derivat impunator, adjectiv (impozant), cu sufix – tor; impozant, adjectiv , din franceza imposant; impoza, verb (invechit, a impune), din franceza imposer; impozabil, adjectiv , din franceza imposable; impozit, substantiv neutru, din limba latina impositum (secolul Xix), cu fonetismul cuvintelor care provin de aici.
Limba Latina imponere (secolul Xix), pe baza lui pune. – Derivat impunator, adjectiv (impozant), cu sufix – tor; impozant, adjectiv , din franceza imposant; impoza, verb (invechit, a impune), din franceza imposer; impozabil, adjectiv , din franceza imposable; impozit, substantiv neutru, din limba latina impositum (secolul Xix), cu fonetismul cuvintelor care provin de aici.