1
Întreba, întreb, verb I.
1. Tranzitiv și reflexiv (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns.
Expresie (Tranzitiv) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult.
2. Tranzitiv și intranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziție „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta.
Expresie (Tranzitiv) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva.
3. Tranzitiv A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina.
Latină *Interroguare (= interrogare).
1. Tranzitiv și reflexiv (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns.
Expresie (Tranzitiv) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult.
2. Tranzitiv și intranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziție „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta.
Expresie (Tranzitiv) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva.
3. Tranzitiv A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina.
Latină *Interroguare (= interrogare).
DEX – dicționarul explicativ
2
A Întreba întreb
1. tranzitiv 1) (persoane) A determina să dea un răspuns; a chestiona; a interoga.
Întreabă-mă să te întreb se spune, când ți se cere o informație despre ceva ce nu cunoști nici tu. 2) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a asculta; a interoga; a examina.
2. intranzitiv (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) 1) A manifesta interes; a se interesa. Întreba de sănătate. 2) A încerca să afle, chestionând. Întreba de Ion.
Întreba de cineva a cere permisiunea cuiva. 3) (mai ales la pasiv sau reflexiv pasiv) A dori cu insistență; a căuta. Cărțile sunt întrebate.
Marfa se întreabă. [Silabe în-tre-] /<latină interroguare
1. tranzitiv 1) (persoane) A determina să dea un răspuns; a chestiona; a interoga.
Întreabă-mă să te întreb se spune, când ți se cere o informație despre ceva ce nu cunoști nici tu. 2) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a asculta; a interoga; a examina.
2. intranzitiv (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) 1) A manifesta interes; a se interesa. Întreba de sănătate. 2) A încerca să afle, chestionând. Întreba de Ion.
Întreba de cineva a cere permisiunea cuiva. 3) (mai ales la pasiv sau reflexiv pasiv) A dori cu insistență; a căuta. Cărțile sunt întrebate.
Marfa se întreabă. [Silabe în-tre-] /<latină interroguare
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Întreba (întreb, întrebat), verb –
1. A pune întrebări spre a afla un răspuns. –
2. A cerceta, a examina. –
3. A cere informații, lămuriri despre, a se interesa. – Aromână ntreb, ntribare, meglenoromână antreb, antribare, istroromână ăntreb.
Latină interrogāre (Pușcariu 891; Tiktin; Dar), conform vezi franceză anterver, provensală antervar, astur. entrugar (Menendez Pidal, Rfe, 1920, 35).
Este dublet al lui interoga, verb, din latină interrogare (secolul XIX).
Rezultatul g › b, care apare și în lingua › limbă, i-a făcut pe unii cercetători să se gîndească la necesitatea unei forme latină *interguāre (Meyer-lübke, Română Gramm., I, 439; Rosetti, I, 76), presupunîndu-se că numai -gu- putea trece la b; dar această supoziție nu pare întemeiată. – Derivat întrebător, adjectiv (interogativ); întrebare, substantiv feminin (acțiunea de a întreba; problemă, chestiune; cercetare, informare); întrebăciune, substantiv feminin (învechit, întrebare, cercetare).
1. A pune întrebări spre a afla un răspuns. –
2. A cerceta, a examina. –
3. A cere informații, lămuriri despre, a se interesa. – Aromână ntreb, ntribare, meglenoromână antreb, antribare, istroromână ăntreb.
Latină interrogāre (Pușcariu 891; Tiktin; Dar), conform vezi franceză anterver, provensală antervar, astur. entrugar (Menendez Pidal, Rfe, 1920, 35).
Este dublet al lui interoga, verb, din latină interrogare (secolul XIX).
Rezultatul g › b, care apare și în lingua › limbă, i-a făcut pe unii cercetători să se gîndească la necesitatea unei forme latină *interguāre (Meyer-lübke, Română Gramm., I, 439; Rosetti, I, 76), presupunîndu-se că numai -gu- putea trece la b; dar această supoziție nu pare întemeiată. – Derivat întrebător, adjectiv (interogativ); întrebare, substantiv feminin (acțiunea de a întreba; problemă, chestiune; cercetare, informare); întrebăciune, substantiv feminin (învechit, întrebare, cercetare).
DER – dicționarul etimologic
4
Întreba verb, indicativ prezent 1 singular întreb, 3 singular și plural întreabă
DOOM – dicționarul ortografic