Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Jura

1 * Cuvantul cu diacritice: jurá
Cuvantul fara diacritice: jura

Definitie: JURA, jur, verb I. 1. Tranzitiv și reflexiv A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ♢ Tranzitiv A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie. ♢ Reflexiv A promite prin jurământ. 2. Reflexiv (Popular) A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate). 3. Tranzitiv (Popular) A ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura. – Limba Latina jurare.

2 * Cuvantul cu diacritice: jurá
Cuvantul fara diacritice: jura

Definitie: JURA verb (învechit) a se făgădui, a se jurui, a sufleți. (Se - că e cum spune.)

3 * Cuvantul cu diacritice: jurá
Cuvantul fara diacritice: jura

Definitie: JURA verb verifica cuvantul: afurisi, blestema, conjura, implora.

4 * Cuvantul cu diacritice: jurá
Cuvantul fara diacritice: jura

Definitie: jura verb, indicativ prezent 1 singular jur, 3 singular și plural jură

5 * Cuvantul cu diacritice: a se jurá mă jur
Cuvantul fara diacritice: jura

Definitie: A SE JURA mă jur intranz. 1) A se angaja prin jurământ; a jurui. 2) A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se afurisi. limba latina jurare

6 * Cuvantul cu diacritice: a jurá jur
Cuvantul fara diacritice: jura

Definitie: A JURA jur 1 tranz. 1) A promite prin jurământ. - fidelitate. 2) (probitatea unor depoziții, mărturii) A confirma la judecată prin jurământ. 3) pop. (persoane) A ruga cu multă stăruință; a implora; a conjura. 2. intranzitiv A presta un jurământ. limba latina jurare

7 * Cuvantul cu diacritice: jurá júr át
Cuvantul fara diacritice: jura

Definitie: jura (jur, at), verb – 1. A întări, a promite prin jurămînt. – 2. A afirma, a declara ceva sub jurămînt. – 3. A blestema, a afurisi. – 4. A obliga sub jurămînt. – 5. A implora, a ruga fierbinte. – 6. (Refl.) A afirma, a declara solemn. – 7. (Refl.) A se angaja, a-și lua asupră. – Varianta (Moldova) giura. Mr. giur, giurare, megl., istr. jur. Limba Latina iūrāre (Pușcariu 926; Candrea-Dens., 927; REW 4630; DAR), conform limba italiana giurare, prov., cat., sp., port. jurar, franceza jurer. Este dublet al lui înjura (mr. ngiur, megl. anjur), verb (a blestema), cu pref. verbal în- (după Pușcariu, 866; Candrea-Dens., 868; Pușcariu, Dacor., VIII, 109 și DAR, acesta ar proveni din limba latina iniūriāre, conform franceza injurier › rom. injuria. Această ipoteză nu pare probabilă; în celelalte limbi romanice, verb este neol., iar exemplul sard. ndzurdzare, dat de Pușcariu, nu are valoare, conform Wagner 112). Derivat jurat, substantiv masculin (cetățean ales să ia parte la judecarea unor cauze penale); jurător, substantiv masculin (martor; funcționar care a depus jurămîntul); jurămînt, substantiv neutru (afirmare, promisiune solemnă), conform megl. jurămint, din limba latina iūramentum (Pușcariu 928; Candrea-Dens., 929; REW 4628; DAR), sau mai probabil der. intern, cu sufix -mînt, conform crezămînt, legămînt; jurui, verb (a promite solemn, a se angaja, a făgădui, a face o promisiune; a promite căsătorie), cuvînt folosit în Mold. și Trans., pe care Drăganu, Dacor., IV, 759-62 și DAR îl derivă din mag. gyuru „inel”, gyuruzni „a promite căsătoria” (ipoteză care lasă neexplicat primul sens, curent din secolul XVI, și care nu pare necesară, avînd în vedere sp. prometer „a se obliga”, prometido „logodnic”); juruită, substantiv feminin (promisiune, obligație); juruință, substantiv feminin (promisiune). – Din rom. provin mag. zsural „a blestema” și rut. žuraty „notabil” (Candrea, Elemente, 408).