Definitie Jura - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Jura, jur, verb I.
1. Tranzitiv si reflexiv A afirma, a declara ceva sub juramant, a depune un juramant. ♢ Tranzitiv A intari, a confirma la judecata, prin juramant, o depozitie sau o marturie. ♢ Reflexiv A promite prin juramant.
2. Reflexiv (Popular) A se afurisi, a se blestema (pentru a intari cele afirmate).
3. Tranzitiv (Popular) A ruga pe cineva cu staruinta; a implora, a conjura. – Limba Latina Jurare.

Varianta definitie 2: Jura verb (invechit) a se fagadui, a se jurui, a sufleti. (Se - ca e cum spune.)

Varianta definitie 3: Jura verb verifica cuvantul: afurisi, blestema, conjura, implora.

Varianta definitie 4: Jura verb, indicativ prezent 1 singular jur, 3 singular si plural jura

Varianta definitie 5: A se jura ma jur intranz. 1) A se angaja prin juramant; a jurui. 2) A se lega prin juramant pentru a confirma unele afirmatii; a se afurisi. /<lat. jurare

Varianta definitie 6: A jura jur 1 tranz. 1) A promite prin juramant. - fidelitate. 2) (probitatea unor depozitii, marturii) A confirma la judecata prin juramant. 3) pop. (persoane) A ruga cu multa staruinta; a implora; a conjura.
2. intranzitiv A presta un juramant. /<lat. jurare

Varianta definitie 7: Jura (jur, at), verb –
1. A intari, a promite prin juramint. –
2. A afirma, a declara ceva sub juramint. –
3. A blestema, a afurisi. –
4. A obliga sub juramint. –
5. A implora, a ruga fierbinte. –
6. (Refl.) A afirma, a declara solemn. –
7. (Refl.) A se angaja, a-si lua asupra. – Varianta (Moldova) giura.
Mr. giur, giurare, megl., istr. jur.
Limba Latina iūrāre (Puscariu 926; Candrea-Dens., 927; REW 4630; DAR), conform limba italiana giurare, prov., cat., sp., port. jurar, franceza jurer.
Este dublet al lui injura (mr. ngiur, megl. anjur), verb (a blestema), cu pref. verbal in- (dupa Puscariu, 866; Candrea-Dens., 868; Puscariu, Dacor., VIII, 109 si DAR, acesta ar proveni din limba latina iniūriāre, conform franceza injurier › rom. injuria.
Aceasta ipoteza nu pare probabila; in celelalte limbi romanice, verb este neol., iar exemplul sard. ndzurdzare, dat de Puscariu, nu are valoare, conform Wagner 112).
Derivat jurat, substantiv masculin (cetatean ales sa ia parte la judecarea unor cauze penale); jurator, substantiv masculin (martor; functionar care a depus juramintul); juramint, substantiv neutru (afirmare, promisiune solemna), conform megl. juramint, din limba latina iūramentum (Puscariu 928; Candrea-Dens., 929; REW 4628; DAR), sau mai probabil der. intern, cu sufix -mint, conform crezamint, legamint; jurui, verb (a promite solemn, a se angaja, a fagadui, a face o promisiune; a promite casatorie), cuvint folosit in Mold. si Trans., pe care Draganu, Dacor., IV, 759-62 si DAR il deriva din mag. gyürü „inel”, gyürüzni „a promite casatoria” (ipoteza care lasa neexplicat primul sens, curent din secolul XVI, si care nu pare necesara, avind in vedere sp. prometer „a se obliga”, prometido „logodnic”); juruita, substantiv feminin (promisiune, obligatie); juruinta, substantiv feminin (promisiune). – Din rom. provin mag. zsural „a blestema” si rut. žuraty „notabil” (Candrea, Elemente, 408).