Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Leagăn

1 * Cuvantul cu diacritice: leágăn
Cuvantul fara diacritice: leagan

Definitie: LEAGĂN, leagăne, substantiv neutru 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ♢ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ♢ Expresie Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Figurativ Loc de origine, de baștină. 3. Instituție de stat sau așezământ filantropic unde sunt crescuți copiii abandonați sau orfani. ♦ (Impr.) Creșă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze; prin extensiune scrânciob. ♢ Locutiune verb A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv).

2 * Cuvantul cu diacritice: leágăn
Cuvantul fara diacritice: leagan

Definitie: LEAGĂN substantiv verifica cuvantul: berlină.

3 * Cuvantul cu diacritice: leágăn
Cuvantul fara diacritice: leagan

Definitie: LEAGĂN substantiv 1. (prin Transilvania) belceu, (Oltenia) luică, (Transilvania) țuțul. (- pentru copii.) 2. verifica cuvantul: scrânciob. 3. (regional) săltătoare, speie. (- pentru pescuit.)

4 * Cuvantul cu diacritice: leágăn
Cuvantul fara diacritice: leagan

Definitie: leagăn substantiv neutru, plural leagăne

5 * Cuvantul cu diacritice: leágăn -e
Cuvantul fara diacritice: leagan

Definitie: LEAGĂN -e n. 1) Pat mic, servind pentru a ține și a legăna copiii mici. 2) figurat: Loc de origine; obârșie. /v. a legăna

6 * Cuvantul cu diacritice: leágăn leágăne
Cuvantul fara diacritice: leagan

Definitie: leagăn (leagăne), substantiv neutru – 1. Pătuț care se balansează pentru copiii mici. – 2. Început, origine. – 3. Scrînciob, dulap. – 4. (Înv.) Caleașcă, șaretă. – 5. Scăunel, capra vizitiului la trăsurile cu suspensie. – 6. Vîrșă, instrument de pescuit în formă conică. – Varianta leangăn, leagănă. Mr. leagînă, megl. legăn, istr. leagăr. Derivat legăna, verb (a da în leagăn un copil; a adormi cu cîntece un copil; a dezmierda, a desfăta; reflexiv, a se da în leagăn; a merge legănat, a se balansa; reflexiv, a se clătina, a oscila, a se bălăbăni; reflexiv, cuvant invechit, a se îndoi, a șovăi); legănător, adjectiv (care încîntă); legănătoare, substantiv feminin (servitoare care leagănă); legănătură, substantiv feminin (legănare). Origine nesigură. Pare să provină dintr-un limba latina lecanis, din limba greaca (veche) λεϰάνη (și, de asemeni, λαϰάνη sau λεϰάνιον), „taler, găleată, jgheab”, conform limba rusa lochanĭ „lighean” (Vasmer, II, 62). De fapt, forma tradițională a leagănului este cea a unei copăi făcute dintr-un trunchi de copac tăiat în două, în direcția înălțimii, și scobit, conform albie, copaie. După Boissacq 568, cuvintele limba greaca (veche) provin prin intermediul lui λέϰος „taler”, dintr-o rădăcină indoeurop. leq- „a se încovoia”, conform limba latina lanx „taler, terezie de balanță”. Semantismul pare normal: nu și fonetismul, care prezintă o oarecare dificultate. Ar trebui să se admită o schimbare de accent, facilitat poate de verb legăna (conform pieptene-pieptăna, cumpănă-cumpăni, geamănă-îngemăna, etcetera). Și așa, rezultatul ar trebui să fie leagînă (ca în mr.), unde î s-ar fi deschis sub influența lui e anterior și al lui e final de la plural Forma de plural a oscilat de la leagene (secolul XVII, cuvant invechit) › legene la leagăne, care este forma acceptată astăzi, poate datorită unei repugnanțe instinctive de a admite schimbarea lui g › ğ în interiorul cuvîntului. Este un cuvînt comun (ALR, I, 287); și prezența formei rotacizate (conform istr.) arată fără putință de tăgadă o apartenență la fondul lingvistic primitiv. Derivat din limba greaca (veche) λεϰάνη sau λαγένα a fost deja propusă de Roesler 571, dar nu a fost acceptată, și nici n-ar putea fi, căci Roesler pornea de la limba greaca (veche) modernă. Laurian și Massim se gîndeau la limba greaca (veche) λίϰνον „leagăn”; și Candrea presupune că acest ultim cuvînt ar fi trecut în limba latina în forma ligĭnus, a cărei der. nu pare corectă (căci dificultatea rezultatului gi › gă, se explică, neconvingător, prin paralelismul cu cearcăn și mesteacăn). Toate celelalte ipoteze pleacă de la verb legăna, considerat ca originar, în timp ce leagăn ar fi un postverbal. Părerea cea mai acceptată astăzi, din cîte se pare, este cea a lui Pușcariu, care se bazează pe un limba latina lĭgĭnāre, der. din ligare. Explicația semantică se găsește în faptul că anumite leagăne se leagă de o grindă din tavan pentru a le ușura balansul (Pușcariu, Lat. li, 172; Pușcariu 957; REW 5028; Tiktin; Pușcariu, Dacor., I, 228; Rosetti, I, 58 și 168; Iordan, BF, IX, 149; conform Rohlfs, Differenzierung, 57; Drăganu, Dacor., III, 509-14, explica limba latina lĭgĭnāre printr-un radical lig- „a mișca”). – Dar obiceiul leagănelor legate de tavan există doar în Trans. și nu e sigur că-i cel inițial; fonetismul nu incetează să prezinte dificultăți; și nici evoluția semantică propusă nu pare probabilă, deoarece lĭgĭnāre „leagăne” ar trebui să însemne, după același Pușcariu, „a lega leagănul”, adică faza de pregătire a lui legăna, care se dă o singură dată; așa că lĭgĭnāre doar în mod forțat ar putea ajunge să însemne „a legăna” (după cum în iter facere nu putem conchide că facere ar putea ajunge să însemne „a călători”). Cu atît mai puțin pare convingător etimonul legivinare, de la levis compus cu agināre (Candrea-Dens., 943; Densusianu, GS, II, 317), cu sensul de „a se mișca încet”. În fine, nu sînt probabile explicațiile încercate pe baza împrumuturilor moderne din mag. lengetni, logatni (Cihac, II, 511); din limba albaneza lëkunt „a legăna” (Miklosich, Rum. Unters., II, 22); din bulgara legalo „cuib” (Byhan 264); din mag. lengeni „a undui, a face valuri” (Scriban).