Definitie Lucra - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Lucra, lucrez, verb I.
1. Intranzitiv si tranz.
A efectua, a presta o munca, a face un lucru; a munci. ♢ Expresie (Trans.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-si vedea de treaba.
2. Intranzitiv A fi in miscare, in actiune; a dezvolta o activitate intr-o directie oarecare; a functiona.
3. Intranzitiv A actiona in chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient.
4. Tranzitiv A da unui material brut alta forma, facand din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A cladi, a construi. ♦ A face, a confectiona; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a impleti.
5. Tranzitiv Figurativ (Familiar) A unelti impotriva cuiva. [Prez. indicativ si: (regional) lucru] – Limba Latina Lucubrare.

Varianta definitie 2: A lucra antonim: a (se) odihni, a sedea, a trandavi, a trantori

Varianta definitie 3: Lucra verb verifica cuvantul: actiona, complota, conjura, conspira, unelti.

Varianta definitie 4: Lucra verb
1. verifica cuvantul: munci.
2. verifica cuvantul: activa.
3. a functiona, a servi, a sluji, (invechit) a poslusi. (- de 20 de ani ca laboranta.)
4. verifica cuvantul: prelucra.
5. verifica cuvantul: cultiva.
6. verifica cuvantul: functiona.

Varianta definitie 5: Lucra verb (silabe -cra), indicativ prezent 1 singular lucrez, 2 singular lucrezi, 3 singular si plural lucreaza

Varianta definitie 6: A lucra -ez 1. intranzitiv 1) A actiona depunand eforturi sustinute (fizice sau intelectuale); a depune o munca; a munci. - la uzina. - din greu. ♢ - ca un rob a presta o munca foarte grea, obosind peste masura. 2) A exercita o activitate profesionala sau o specialitate; a munci. - ca medic. 3) A depune un efort fizic sau/si intelectual sustinut permanent (pentru a obtine un rezultat util); a munci. 4) (despre mecanisme, vehicule, organe, masini, aparate etcetera) A fi in actiune; a-si indeplini functia; a functiona; a merge. 5) A actiona in mod eficace; a avea efect. Legea -eaza.
Medicamentul -eaza.
2. tranzitiv A supune unei actiuni sistematice (pentru a modifica forma, a face folositor etcetera); a modifica prin munca. - pamantul. - lemnul. [Silabe: Lu-cra] /<lat. lucrare

Varianta definitie 7: Lucra (lucrez, lucrat), verb –
1. A produce, a elabora, a face. –
2. A munci, a opera. –
3. A broda, a coase. –
4. (Cu complement direct personal).
A purta intrigi contra cuiva, a mistifica. – Mr. lucredzu, megl., istr. lucrez.
Limba Latina lŭcrāre „a cistiga” (Puscariu 951; REW 5145; Puscariu, Lr., 243), conform prov., sp. lograr.
Evolutia semantica de la a cistiga la „a munci” este normala si comuna tuturor idiomurilor, conform franceza travailler „a lucra” si „a produce avere”, in expresii ca l’argent qui ne travaille pas; conform si limba latina med. lucrari „a (pre)lucra”.
Derivat din limba latina lūcubrāre (Densusianu, Bulg.
Soc. fil., II, 17; Candrea-Dens., 1013; Densusianu, GS, II, 19) nu pare posibila.
Derivat lucru, substantiv neutru (munca, treaba; activitate, actiune; obiect, afacere), probabil din limba latina lŭcrum (Puscariu 990; REW 5146), conform mr., megl., istr. lucru; lucraret, adjectiv (invechit, muncitor, activ); lucrare, substantiv feminin (lucru, opera); lucrator, adjectiv (muncitor, laborios); lucrator, substantiv masculin (muncitor); lucratoare, substantiv feminin (Banat, atelier); lucratura, substantiv feminin (fel, mod de a munci; intriga, mistificare); lucroi, adjectiv (invechit, muncitor); prelucra, verb (a retopi, a recompune; a pregati); conlucra, verb, format dupa limba latina collaborare; conlucrator, substantiv masculin (colaborator). – Derivat neol. lucrativ, adjectiv , din franceza lucratif. – Din rom. provine limba albaneza lukrë „oaie” (Philippide, II, 646), pentru al carui semantism, conform sp. ganado.