Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Marafet

1 * Cuvantul cu diacritice: marafét
Cuvantul fara diacritice: marafet

Definitie: MARAFET, marafeturi, substantiv neutru 1. (Pop. și familiar; la plural) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și familiar; mai ales la plural) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p.ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din limba neogreaca: marafeti.

2 * Cuvantul cu diacritice: marafét
Cuvantul fara diacritice: marafet

Definitie: MARAFET substantiv verifica cuvantul: abilitate, capriciu, chef, destoinicie, dexteritate, dibăcie, fandoseală, fantezie, fason, fiță, ingeniozitate, intrigă, iscusință, isteție, istețime, îndeletnicire, îndemânare, maimuțăreală, mașinație, meserie, moft, naz, ocupație, poftă, pricepere, profesiune, prosteală, sclifoseală, stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, șmecherie, știință, talent, tertip, toană, truc, uneltire, ușurință, viclenie, vicleșug.

3 * Cuvantul cu diacritice: marafét
Cuvantul fara diacritice: marafet

Definitie: marafet substantiv neutru, plural marafeturi

4 * Cuvantul cu diacritice: marafét -uri
Cuvantul fara diacritice: marafet

Definitie: MARAFET -uri n. popular 1) Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; maraz; moft; naz; toană; capriciu. 2) Obiect lipsit de valoare; fleac. 3) Podoabă prețioasă. 4) înv. Capacitate de a lucra cu multă ușurință și dexteritate; dibăcie; măiestrie; iscusință; pricepere. limba neogreaca: marafeti, turc. marifet

5 * Cuvantul cu diacritice: marafét maraféturi
Cuvantul fara diacritice: marafet

Definitie: marafet (marafeturi), substantiv neutru – 1. (Înv.) Îndemînare, dibăcie. – 2. (Înv.) Intermediere, mijloc, organ. – 3. Truc, vicleșug. – 4. Capcană, cursă, prefăcătorie, intrigă. – Mr. murafete, megl. murafet. Limba Turca: marifet, din arab. mả rifa (Roesler 598; Șeineanu, II, 247; Lokotsch 1418), conform limba neogreaca: μαραφέτι „mijloc”, limba albaneza marifet, bulgara murafet și limba rusa marafety podpuskatĭ „a-și bate joc”, pe care Vasmer, II, 98 îl consideră de origine obscură și care pare a proveni din rom. – Derivat marafetos, adjectiv (viclean, înșelător); marafetui, verb reflexiv (a se purta).