1
Mascara, mascarale, substantiv feminin (Învechit) Bufon, paiață, măscărici; prin extensiune om neserios, pușlama.
2. (Popular) Batjocură, ocară.
Expresie A face (pe cineva) de mascara = A) a face (pe cineva) de râs, de rușine; B) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din turcă Maskara.
2. (Popular) Batjocură, ocară.
Expresie A face (pe cineva) de mascara = A) a face (pe cineva) de râs, de rușine; B) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din turcă Maskara.
DEX – dicționarul explicativ
2
Mascara mascarale feminin 1) învechit Actor de circ sau de bâlci care evolua cu un program comic; măscărici; saltimbanc. 2) familiar Cuvânt sau acțiune jignitoare. A spune mascarale. /<turcă maskara
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Mascara (mascarale), substantiv feminin –
1. Paiață. –
2. Zeflemea, indecență, obscenitate. – Variantă măscară, (Banat) mascără. Aromână măscără, meglenoromână mascara. Turcă maskara, din arab. mashara (Șeineanu, II, 250; Berneker, II, 23; Lokotsch 1436; Ronzevalle 161), conform neogreacă μασϰαρᾶς, albaneză, bulgară maskara, sârbă maskara. Battisti, III, 2381, socotește cuvîntul arab diferit de italiană maschera, spaniolă mascara. Schimbarea de accent e dificil de explicat în variantă măscară, în afară de cazul în care ar fi un deverbal de la măscări. Atît măscară cît și măscări există în secolul XVII, mascara în secolul XIX.
Derivat măscări, verb (învechit, a-și bate joc, a zeflemisi; Banat, a se murdări; reflexiv, a se insulta), conform sârbă maskariti; mascaragiu, substantiv masculin (bufon; saltimbanc, cabotin), din turcă maskaraci, secolul XVIII; mascaralîc, substantiv neutru (bufonerie), conform neogreacă μασϰαραλίϰι; măscărici, substantiv masculin (paiață, bufon); măscăriciune, substantiv feminin (învechit, bufonerie), secolul XVII; măscornicie, substantiv feminin (bufonerie), învechit, secolul XVII.
1. Paiață. –
2. Zeflemea, indecență, obscenitate. – Variantă măscară, (Banat) mascără. Aromână măscără, meglenoromână mascara. Turcă maskara, din arab. mashara (Șeineanu, II, 250; Berneker, II, 23; Lokotsch 1436; Ronzevalle 161), conform neogreacă μασϰαρᾶς, albaneză, bulgară maskara, sârbă maskara. Battisti, III, 2381, socotește cuvîntul arab diferit de italiană maschera, spaniolă mascara. Schimbarea de accent e dificil de explicat în variantă măscară, în afară de cazul în care ar fi un deverbal de la măscări. Atît măscară cît și măscări există în secolul XVII, mascara în secolul XIX.
Derivat măscări, verb (învechit, a-și bate joc, a zeflemisi; Banat, a se murdări; reflexiv, a se insulta), conform sârbă maskariti; mascaragiu, substantiv masculin (bufon; saltimbanc, cabotin), din turcă maskaraci, secolul XVIII; mascaralîc, substantiv neutru (bufonerie), conform neogreacă μασϰαραλίϰι; măscărici, substantiv masculin (paiață, bufon); măscăriciune, substantiv feminin (învechit, bufonerie), secolul XVII; măscornicie, substantiv feminin (bufonerie), învechit, secolul XVII.
DER – dicționarul etimologic
4
Mascara substantiv feminin fard pentru gene, rimel. (< italiană mascara)
MDN – marele dicționar de neologisme
Încă o definiție din alt dicționar
5
Mascara substantiv feminin, articulat mascaraua, genitiv-dativ articulat mascaralei; plural mascarale
DOOM – dicționarul ortografic