Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Minune

1 * Cuvantul cu diacritice: minúne
Cuvantul fara diacritice: minune

Definitie: MINUNE, minuni, substantiv feminin 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale. ♢ Locutiune adverb Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ♢ Cele șapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute șapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni și realizare tehnică. ♢ Expresie Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etcetera față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Familiar) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ♢ Locutiune adjectiv si adverb De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Limba Latina mirio, -onis.

2 * Cuvantul cu diacritice: minúne
Cuvantul fara diacritice: minune

Definitie: MINUNE substantiv verifica cuvantul: minunare, stupefiere, surprindere, uimire, uluială, uluire.

3 * Cuvantul cu diacritice: minúne
Cuvantul fara diacritice: minune

Definitie: MINUNE substantiv 1. verifica cuvantul: miracol. 2. verifica cuvantul: frumusețe.

4 * Cuvantul cu diacritice: minúne
Cuvantul fara diacritice: minune

Definitie: minune substantiv feminin, g.-d. art. minunii; plural minuni

5 * Cuvantul cu diacritice: minúne -i
Cuvantul fara diacritice: minune

Definitie: MINUNE -i f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minunăție; miracol. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile care provoacă admirație; minunăție; miracol. 3) Persoană cu calități (fizice sau morale) ieșite din comun. [G.-D. minunii] limba latina mirio, -onis

6 * Cuvantul cu diacritice: minúne minúni
Cuvantul fara diacritice: minune

Definitie: minune (minuni), substantiv feminin – Miracol, minunăție. Origine îndoielnică. Se consideră der. din limba latina mirāri, prin intermediul unei forme miriōnem (Candrea-Dens., 1138; Candrea; Spitzer, BL, XIV, 48); dar această formă nu a fost confirmată de nici un alt rezultat rom. și nici un e sigur că rezultatul rom. ar fi corect. După Pușcariu 1094, din a mira, prin intermediul unei der. mirune. Crețu 348 se gîndea la limba latina mirabilia, imposibil din punct de vedere fonetic, și Koerting 6205 la mirabilionem. Poate deverbal din miruna, der. expresiv de la mira, ca clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). Derivat minuna, verb (a se mira; reflexiv, a se uimi, a fi uluit); minunat, adjectiv (miraculos; de mirare, grozav); minunăție, substantiv feminin (miracol, minune).