Definitie Minune - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: MinÚne, minuni, substantiv feminin
1. Fenomen iesit din comun, surprinzator, atribuit fortei divine sau altor forte supranaturale. ♢ Locutiune adverb Ca prin minune = dintr-o data, pe neasteptate.
2. P. gener.
Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobisnuit, extraordinar; minunatie. ♢ Cele sapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute sapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni si realizare tehnica. ♢ Expresie Mare minune sau minune mare, exclamatie care exprima uimire, admiratie, neincredere etcetera fata de cele vazute sau auzite.
Mare minune sa... = m-as mira sa...
Minunea minunilor, formula care exprima o apreciere superlativa. (Familiar) A se face de minune = a se face de ras; a produce uimire.
3. Lucru cu insusiri exceptional de frumoase, care uimeste, produce admiratie; minunatie. ♢ Locutiune adjectiv si adverb De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoana cu calitati (fizice sau morale) exceptionale. – Limba Latina *Mirio, -onis.

Varianta definitie 2: MinÚne substantiv verifica cuvantul: minunare, stupefiere, surprindere, uimire, uluiala, uluire.

Varianta definitie 3: MinÚne substantiv
1. verifica cuvantul: miracol.
2. verifica cuvantul: frumusete.

Varianta definitie 4: Minune substantiv feminin, g.-d. art. minunii; plural minuni

Varianta definitie 5: MinÚne -i f. 1) Fenomen iesit din comun; fapt supranatural; minunatie; miracol. 2) fig.
Lucru cu calitati extraordinare si imprevizibile care provoaca admiratie; minunatie; miracol. 3) Persoana cu calitati (fizice sau morale) iesite din comun. [G.-D. Minunii] /<lat. mirio, -onis

Varianta definitie 6: Minune (minuni), substantiv feminin – Miracol, minunatie.
Origine indoielnica.
Se considera der. din limba latina mirāri, prin intermediul unei forme *miriōnem (Candrea-Dens., 1138; Candrea; Spitzer, BL, XIV, 48); dar aceasta forma nu a fost confirmata de nici un alt rezultat rom. si nici un e sigur ca rezultatul rom. ar fi corect.
Dupa Puscariu 1094, din a mira, prin intermediul unei der. *mirune.
Cretu 348 se gindea la limba latina mirabilia, imposibil din punct de vedere fonetic, si Koerting 6205 la *mirabilionem.
Poate deverbal din *miruna, der. expresiv de la mira, ca clati(na), rusi(na), timpi(na).
Derivat minuna, verb (a se mira; reflexiv, a se uimi, a fi uluit); minunat, adjectiv (miraculos; de mirare, grozav); minunatie, substantiv feminin (miracol, minune).