Definitie Mire - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: MiRE, miri, substantiv masculin Nume purtat de barbat in ziua sau in preajma casatoriei sale. ♦ (La plural) Nume dat, in ziua sau in preajma casatoriei, celor doua persoane care se casatoresc. – Conform: limba albaneza m i r ë „bun”.

Varianta definitie 2: MiRE substantiv verifica cuvantul: ginere.

Varianta definitie 3: Mire substantiv masculin, art. mirele; plural miri

Varianta definitie 4: MiRE -i m. 1) Tanar in ziua nuntii sale. 2) Tanar care s-a logodit; logodnic. 3) la plural Tineri uniti prin casatorie in ziua nuntii lor. /conform limba albaneza mirë

Varianta definitie 5: Mire (miri), substantiv masculin – Barbat in ziua sau in preajma casatoriei.
Origine indoielnica.
Trebuie sa se tina cont ca acest nume se obisnuieste a se da barbatului numai in timpul ceremoniei nuptiale.
Presupunem ca-i vorba de un cuvint derivat din limba neogreaca: μύρον „unsoare, mir”, conform mir, de ex., de la μυρόεις „miruit”, f. μυρόεσσα › mireasa.
Este stiut, de fapt, ca ceremonialul nuntii ortodoxe difera de cel al bisericii catolice, mai ales in privinta impunerii unei coroane; si ca, pe de alta parte, incoronarea nu se concepe fara mir sau ulei sfintit.
În timpul incoronarii matrimoniale nu exista ulei, dar se obisnuieste sa se schiteze cu degetele, pe fruntea mirelui, gestul ungerii, care probabil era real in biserica primitiva; de aici echivalenta semantica de „uns” – „incoronat” – „insurat”, conform limba neogreaca: στεφανώνω „a incorona” si „a casatori”.
Derivat general admisa, din limba latina miles „soldat” (P. Papahagi, Notite, 36; Tiktin; REW 5568; Spitzer, REB, I, 270; Rosetti, I, 169) este dificila semantic (conform Graur, BL, V, 105) dar conform voina.
Celelalte ipoteze nu sint convingatoare: din daca (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din limba turca: amir „sef”, conform mr. amira „imparat” (Pascu, II, 108); din cuman. mir „principe” (Philippide, II, 378), care reprezinta aceeasi ipoteza; din limba latina miles, si calc semantic din bulgara voino (Skok, Arch. slaw.
Phil., XXXVII, 83); dintr-un limba latina *milex ‹ limba greaca (veche) μεϊραξ „adolescent” (Diculescu, Elementele, 492); anterior indoeurop. (Lahovary 336).
Cuvint care lipseste numai in Banat si Olt. (ALR, I, 254).
Derivat mirel, substantiv masculin (Trans. de S, mire); mireasa, substantiv feminin, cuvint rar in Banat (ALR, I, 255).
Din rom. provine mag. myirasza (Edelspacher 20).