Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Mire

1 * Cuvantul cu diacritice: míre
Cuvantul fara diacritice: mire

Definitie: MIRE, miri, substantiv masculin Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La plural) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – Conform: limba albaneza m i r ë „bun”.

2 * Cuvantul cu diacritice: míre
Cuvantul fara diacritice: mire

Definitie: MIRE substantiv verifica cuvantul: ginere.

3 * Cuvantul cu diacritice: míre
Cuvantul fara diacritice: mire

Definitie: mire substantiv masculin, art. mirele; plural miri

4 * Cuvantul cu diacritice: míre -i
Cuvantul fara diacritice: mire

Definitie: MIRE -i m. 1) Tânăr în ziua nunții sale. 2) Tânăr care s-a logodit; logodnic. 3) la plural Tineri uniți prin căsătorie în ziua nunții lor. /conform limba albaneza mirë

5 * Cuvantul cu diacritice: míre míri
Cuvantul fara diacritice: mire

Definitie: mire (miri), substantiv masculin – Bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei. Origine îndoielnică. Trebuie să se țină cont că acest nume se obișnuiește a se da bărbatului numai în timpul ceremoniei nupțiale. Presupunem că-i vorba de un cuvînt derivat din limba neogreaca: μύρον „unsoare, mir”, conform mir, de ex., de la μυρόεις „miruit”, f. μυρόεσσα › mireasă. Este știut, de fapt, că ceremonialul nunții ortodoxe diferă de cel al bisericii catolice, mai ales în privința impunerii unei coroane; și că, pe de altă parte, încoronarea nu se concepe fără mir sau ulei sfințit. În timpul încoronării matrimoniale nu există ulei, dar se obișnuiește să se schițeze cu degetele, pe fruntea mirelui, gestul ungerii, care probabil era real în biserica primitivă; de aici echivalența semantică de „uns” – „încoronat” – „însurat”, conform limba neogreaca: στεφανώνω „a încorona” și „a căsători”. Derivat general admisă, din limba latina miles „soldat” (P. Papahagi, Notițe, 36; Tiktin; REW 5568; Spitzer, REB, I, 270; Rosetti, I, 169) este dificilă semantic (conform Graur, BL, V, 105) dar conform voină. Celelalte ipoteze nu sînt convingătoare: din dacă (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din limba turca: amir „șef”, conform mr. amiră „împărat” (Pascu, II, 108); din cuman. mir „principe” (Philippide, II, 378), care reprezintă aceeași ipoteză; din limba latina miles, și calc semantic din bulgara voino (Skok, Arch. slaw. Phil., XXXVII, 83); dintr-un limba latina milex ‹ limba greaca (veche) μεϊραξ „adolescent” (Diculescu, Elementele, 492); anterior indoeurop. (Lahovary 336). Cuvînt care lipsește numai în Banat și Olt. (ALR, I, 254). Derivat mirel, substantiv masculin (Trans. de S, mire); mireasă, substantiv feminin, cuvînt rar în Banat (ALR, I, 255). Din rom. provine mag. myirasza (Edelspacher 20).