Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Moț

1 * Cuvantul cu diacritice: moț
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: MOȚ¹, moțuri, substantiv neutru 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ♢ Expresie (Familiar) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) cu vază, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el = se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; prin extensiune panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Mai ales la plural, în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie, o cârpă etcetera pentru a se încreți; prin extensiune șiret, cârpă, hârtie etcetera folosită în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etcetera 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ♢ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Regional) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară, ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Plural și: moațe.] – Etimologie necunoscuta

2 * Cuvantul cu diacritice: moț moáță
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: MOȚ², MOAȚĂ, moți, moațe, substantiv masculin și feminin: Român din Munții Apuseni; moțogan. – Conform: m o ț¹.

3 * Cuvantul cu diacritice: moț
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: MOȚ substantiv verifica cuvantul: inflorescență, matcă, matiță.

4 * Cuvantul cu diacritice: moț
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: MOȚ substantiv (regional) moțogan. (- din Apuseni.)

5 * Cuvantul cu diacritice: moț
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: MOȚ substantiv 1. (regional) moțoc, moțochină, (Transilvania, Mold. și Bucovina) cucui, (prin vestul Transilvania) pup, (prin Transilvania și Banat) pupui, (Moldova) țuluc. (- de pene, de păr.) 2. (BOTANICA) moțul-curcanului = a) (Polygonum orientale) = (regional) creasta-cocoșului, nasul-curcanului; b) (Amaranthus angustifolius) știr.

6 * Cuvantul cu diacritice: moț
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: moț (persoană) substantiv masculin, plural moți

7 * Cuvantul cu diacritice: moț
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: moț (șuviță de păr, smoc de pene, ciucure, vârf) substantiv neutru, plural moțuri

8 * Cuvantul cu diacritice: moț
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: moț (fundă în cap, bigudiu rudimentar) substantiv neutru, plural moațe

9 * Cuvantul cu diacritice: moț -i
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: MOȚ³ -i m. Nume dat românilor din Munții Apuseni. /conform moț

10 * Cuvantul cu diacritice: moț moáțe
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: MOȚ² moațe n. 1) Tub special (din hârtie sau din metal) în jurul căruia se răsucește o șuviță de păr pentru a o ondula; bigudiu. 2) Șuviță răsucită în acest fel. /Origine necunoscuta

11 * Cuvantul cu diacritice: moț móțuri
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: MOȚ¹ moțuri n. 1) Smoc de fire din frunte sau din creștetul capului. ♢ A lua (sau a apuca) de - pe cineva a trage de păr pe cineva; a părui. 2) Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3) Pielea roșie de pe capul curcanului care atârnă ca un ciucure. ♢ -ul curcanului plantă erbacee ornamentală cu flori purpurii, grupate în spice lungi. 4) Ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la căciulițe, bonete, fesuri etcetera 5) Parte proeminentă (ascuțită) a unui lucru. /Origine necunoscuta

12 * Cuvantul cu diacritice: moț moáțe
Cuvantul fara diacritice: mot

Definitie: moț (moațe), substantiv neutru – Vîrf, smoc, panaș. – Varianta (plural) moțuri. Creație expresivă, pusă în legătură cu mot-, ca boț față de bot. Intenția expresivă pare să fie cea de „obiect care se balansează”, conform moțăi, bîț, fîț. I s-a atribuit o origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32), sau din limba slava (veche) motŭ „smoc” (Tiktin; Byck-Graur; după această ipoteză, ț s-ar explica prin plural moți, care nu apare). Derivat moța, verb (a da formă de vîrf); moțat, adjectiv (cu moț; încrezut, fudul); moțoc, substantiv neutru (vîrf, conci, nod de păr); moțochină, substantiv feminin (vîrf; nod; umflătură, tumoare); moțăi, verb (a da din cap, a mișca din cap; a dormita), a cărui relație cu moț apare evident (Tiktin; Candrea); moțăială, substantiv feminin (dormitare, balansare; toropeală, somnolență); moțăilă, substantiv masculin (somnoros); moțăitură, substantiv feminin (picoteală); muțuțui, substantiv masculin (Banat, creștet, vîrf); muțuțuiat, adjectiv (Banat, clonțos, țuguiat). – Din rom. provine bulgara moc (Capidan, Raporturile, 227). – Conform: mot-.