Mugur
Definitie, sens si explicatie
1Mugur, muguri, substantiv masculin
1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un varf vegetativ si din frunze tinere (nedezvoltate inca) acoperite de frunzulite solzoase.
2. Excrescenta mica, de natura patologica, pe unele organe.
3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la caprioara si la alte animale salbatice. [Varianta: Mugure substantiv masculin] – Conform: limba albaneza m u g u l l.
1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un varf vegetativ si din frunze tinere (nedezvoltate inca) acoperite de frunzulite solzoase.
2. Excrescenta mica, de natura patologica, pe unele organe.
3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la caprioara si la alte animale salbatice. [Varianta: Mugure substantiv masculin] – Conform: limba albaneza m u g u l l.
2Mugur substantiv (Botanica) ochi, (prin Banat si Transilvania) pup. (- la vita de vie.)
3Mugur substantiv verifica cuvantul: ament.
4Mugur substantiv masculin, plural muguri
5Mugur -i m.
Organ al plantelor superioare din care se dezvolta ramurile, frunzele sau florile. /conform limba albaneza mugull
Organ al plantelor superioare din care se dezvolta ramurile, frunzele sau florile. /conform limba albaneza mugull
6Mugur (muguri), substantiv masculin – Boboc. – Megl. mugur.
Probabil de la muc, plural mucuri, cu sing. reconstituit dupa plural Semantismul se explica prin asemanarea mugurului cu fitilul de luminare; pentru alterarea consonantismului, conform sting, vitreg.
Dupa Philippide, Principii, 49, direct din limba latina *mūcŭlus.
Pare mai putin probabila der. din daca (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 294), din limba albaneza mugulj (Philippide, Ii, 724; Tiktin; Rosetti, Ii, 119) sau dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 338). – Derivat muguros, adjectiv (cu multi muguri); mugura (var. inmuguri), verb (a face muguri).
Din rom. provin limba neogreaca: μοῦγϰρος (Meyer, Neugr.
St., Ii, 76; Murnu, Lehnw., 32 si probabil cel din albaneza).
Probabil de la muc, plural mucuri, cu sing. reconstituit dupa plural Semantismul se explica prin asemanarea mugurului cu fitilul de luminare; pentru alterarea consonantismului, conform sting, vitreg.
Dupa Philippide, Principii, 49, direct din limba latina *mūcŭlus.
Pare mai putin probabila der. din daca (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 294), din limba albaneza mugulj (Philippide, Ii, 724; Tiktin; Rosetti, Ii, 119) sau dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 338). – Derivat muguros, adjectiv (cu multi muguri); mugura (var. inmuguri), verb (a face muguri).
Din rom. provin limba neogreaca: μοῦγϰρος (Meyer, Neugr.
St., Ii, 76; Murnu, Lehnw., 32 si probabil cel din albaneza).