Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Munte

1 * Cuvantul cu diacritice: múnte
Cuvantul fara diacritice: munte

Definitie: MUNTE, munți, substantiv masculin 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ♢ Expresie Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Figurativ Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere capitalistă de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Din limba latina mons, -tem.

2 * Cuvantul cu diacritice: múnte
Cuvantul fara diacritice: munte

Definitie: MUNTE substantiv (GEOGR.) 1. masiv, (învechit) codru, promontoriu. (-ții Bucegi.) 2. munte de gheață verifica cuvantul: aisberg.

3 * Cuvantul cu diacritice: múnte
Cuvantul fara diacritice: munte

Definitie: munte substantiv masculin, plural munți

4 * Cuvantul cu diacritice: múnte -ți
Cuvantul fara diacritice: munte

Definitie: MUNTE -ți m. 1) Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, cu înălțimi care depășesc, în general, 800 ♢ - de gheață ghețar plutitor; aisberg. Prin -ți și văi peste tot; pretutindeni. 2) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; morman. limba latina mons, -is

5 * Cuvantul cu diacritice: múnte múnți
Cuvantul fara diacritice: munte

Definitie: munte (munți), substantiv masculin – Ridicătură de pămînt mai mare decît dealul; lanț montan. – Mr., istr. munte, megl. munti. Limba Latina montem (Pușcariu 1128; Candrea-Dens., 1169; REW 5664), conform limba italiana, sp., port. monte, prov., franceza mont, cat. munt. Se folosește în Trans. cu sensul special de „pășune”, conform sp. monte „pădure”. – Derivat Muntenia substantiv feminin (Valahia); muntean, adjectiv (de la munte); muntean, substantiv masculin (locuitor al Munteniei); muntenesc, adjectiv (muntean, valah); muntenește, adverb (ca în Valahia); muntenism, substantiv neutru (particularitate lingvistică din Muntenia); munticel, substantiv masculin (colină), conform muncel; muntar, substantiv masculin (Trans., mulgător de vaci și oi care pasc); muntos, adjectiv (de munte), pe care Pușcariu 1229 îl derivă direct din limba latina montuōsus. – Din rom. provine pol. multanka „flaut”, din numele propriu muntenia (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea, Elemente, 403).