Definitie Măgar - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: MĂgar, magari, substantiv masculin
1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ♢ Expresie A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate.
2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Conform: limba albaneza m a g a r, bulgara m a g a r e.

Varianta definitie 2: MĂgar substantiv (ZOOL.; Equus asinus) asin, (regional) magaret, (glumet) urecheat, urechila.

Varianta definitie 3: MĂgar substantiv verifica cuvantul: capra, popa.

Varianta definitie 4: Magar substantiv masculin, plural magari

Varianta definitie 5: MĂgar -i m. 1) Animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu urechi mari, cu coama bogata, folosit ca animal de povara; asin. ♢ Nici cal, nici - se spune despre cineva care n-are o situatie precisa, clara. A fi -ul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) fig. depr.
Om prost, incapatanat sau obraznic. /conform limba albaneza magar, bulgara magare

Varianta definitie 6: Magar (magari), substantiv masculin –
1. Asin (Equus asinus). –
2. Creasta de acoperis la casele taranesti. –
3. Lichea, secatura. – Megl. magar.
Limba Latina ǒnāgrārius, disimilat in *onagarius, al carui rezultat *unagariu a trebuit sa sufere alta disimilare de ordin sintactic un *nagar › un magar; conform franceza onagrier (Rabelais, I, 12).
Despre prezenta magarilor salbatici in Romania in vechime, conform Giurescu, Istoria romanilor, I, 7 si Iordan, BF, III,
165. Mai inainte se mentinuse aproape peste tot der. din limba neogreaca: γομάρι (Miklosich, Fremdw., 107; Cihac, II, 180; Skok, Archiv. slaw.
Phil., IV, 124; Philippide, II, 721; Pascu, Arch. rom., VI, 224; Vasmer, Byz.
Z., XVII, 108; Vasmer, Gr., 93; Puscariu, Lr., 278), conform limba albaneza gomar (dupa Tiktin, limba neogreaca: si limba albaneza duc la arab. himar).
Numai Berneker, II, 2, considera originea acestui cuvint drept necunoscuta; dupa Lahovary 333, ar trebui cautata in limbile preindo-europene.
Derivat magareata, substantiv feminin (magarita); magarita, substantiv feminin (femela magarului); magarar, substantiv masculin (pazitor de magari); magaresc, adjectiv (de magar); magareste, adverb (ca magarii); magari, verb (a maltrata, a umili); magarie, substantiv feminin (murdarie, nedelicatete); magaroi, substantiv masculin (magar mare); magaroi, substantiv neutru (stog, gramada).
Din rom. provin limba albaneza magar, f. magarits, bulgara magare „asin”, magareški „magaresc”, magareština „magarie”, magarica „magarita”, magarija „magarie”, magarosvam „a certa”, limba sarba:, cr., slov. magarac, f. magarica (secolul XVII), magaričar „varietate de stejar”, magarčev „magaresc”, magarčiti „a insulta, a-l face magar”.