Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Măgar

1 * Cuvantul cu diacritice: măgár
Cuvantul fara diacritice: magar

Definitie: MĂGAR, măgari, substantiv masculin 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, întrebuințat ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus). ♢ Expresie A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Conform: limba albaneza m a g a r, bulgara m a g a r e.

2 * Cuvantul cu diacritice: măgár
Cuvantul fara diacritice: magar

Definitie: MĂGAR substantiv (ZOOL.; Equus asinus) asin, (regional) măgăreț, (glumeț) urecheat, urechilă.

3 * Cuvantul cu diacritice: măgár
Cuvantul fara diacritice: magar

Definitie: MĂGAR substantiv verifica cuvantul: capră, popă.

4 * Cuvantul cu diacritice: măgár
Cuvantul fara diacritice: magar

Definitie: măgar substantiv masculin, plural măgari

5 * Cuvantul cu diacritice: măgár -i
Cuvantul fara diacritice: magar

Definitie: MĂGAR -i m. 1) Animal domestic din familia calului, dar mai mic decât acesta, cu urechi mari, cu coamă bogată, folosit ca animal de povară; asin. ♢ Nici cal, nici - se spune despre cineva care n-are o situație precisă, clară. A fi -ul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) fig. depr. Om prost, încăpățânat sau obraznic. /conform limba albaneza magar, bulgara magare

6 * Cuvantul cu diacritice: măgár măgári
Cuvantul fara diacritice: magar

Definitie: măgar (măgari), substantiv masculin – 1. Asin (Equus asinus). – 2. Creastă de acoperiș la casele țărănești. – 3. Lichea, secătură. – Megl. măgar. Limba Latina ǒnāgrārius, disimilat în onagarius, al cărui rezultat unăgariu a trebuit să sufere altă disimilare de ordin sintactic un năgar › un măgar; conform franceza onagrier (Rabelais, I, 12). Despre prezența măgarilor sălbatici în România în vechime, conform Giurescu, Istoria românilor, I, 7 și Iordan, BF, III, 165. Mai înainte se menținuse aproape peste tot der. din limba neogreaca: γομάρι (Miklosich, Fremdw., 107; Cihac, II, 180; Skok, Archiv. slaw. Phil., IV, 124; Philippide, II, 721; Pascu, Arch. rom., VI, 224; Vasmer, Byz. Z., XVII, 108; Vasmer, Gr., 93; Pușcariu, Lr., 278), conform limba albaneza gomar (după Tiktin, limba neogreaca: și limba albaneza duc la arab. himar). Numai Berneker, II, 2, consideră originea acestui cuvînt drept necunoscută; după Lahovary 333, ar trebui căutată în limbile preindo-europene. Derivat măgăreață, substantiv feminin (măgăriță); măgăriță, substantiv feminin (femela măgarului); măgărar, substantiv masculin (păzitor de măgari); măgăresc, adjectiv (de măgar); măgărește, adverb (ca măgarii); măgări, verb (a maltrata, a umili); măgărie, substantiv feminin (murdărie, nedelicatețe); măgăroi, substantiv masculin (măgar mare); măgăroi, substantiv neutru (stog, grămadă). Din rom. provin limba albaneza magar, f. magarits, bulgara magare „asin”, magareški „măgăresc”, magareština „măgărie”, magarica „măgăriță”, magarija „măgărie”, magarosvam „a certa”, limba sarba:, cr., slov. magarac, f. magarica (secolul XVII), magaričar „varietate de stejar”, magarčev „măgăresc”, magarčiti „a insulta, a-l face măgar”.