Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Magură

1 * Cuvantul cu diacritice: mắgură
Cuvantul fara diacritice: magura

Definitie: MẮGURĂ, măguri, substantiv feminin Deal mare izolat (tăiat de ape); p.ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Varianta: (regional) magulă substantiv feminin] – Conform: limba albaneza m a g u l ë.

2 * Cuvantul cu diacritice: măgură
Cuvantul fara diacritice: magura

Definitie: MĂGURĂ substantiv 1. verifica cuvantul: movilă. 2. tumul.

3 * Cuvantul cu diacritice: măgură
Cuvantul fara diacritice: magura

Definitie: măgură substantiv feminin, g.-d. art. măgurii; plural măguri

4 * Cuvantul cu diacritice: mắgură -i
Cuvantul fara diacritice: magura

Definitie: MẮGURĂ -i f. 1) Deal mare și izolat (de obicei împădurit). 2) Ridicătură de pământ din regiunile de câmpie sau de podișuri, mai mică decât dealul; movilă. /conform limba albaneza magullë

5 * Cuvantul cu diacritice: măgúră mắguri
Cuvantul fara diacritice: magura

Definitie: măgură (maguri), substantiv feminin – 1. Munte. – 2. Deal, colnic. Creație expresivă, plecînd de la rădăcina măc- sau moc-, care indică ideea de „obiect rotund, măciulie”, conform moacă, măciucă. Sing. măg sau mog s-ar fi reconstituit în măgură, pe baza plural măguri. Pentru semantism, conform bot, sp. morro „obiect rotund” și „muncel” și, la fel, limba neogreaca: μάγουλον „urmă de roată”, față de μάγουλα „deal” (de unde mr. măgulă „deal”, limba albaneza maguljë „colnic”). Ngr. și limba albaneza nu ajung pentru explicarea cuv. rom., deoarece trecerea lui l › r se produce numai în elementele care aparțin fondului tradițional: în consecință, se poate admite doar că cuvîntul limba neogreaca: este total independent de cel rom., cum credem, sau că ambele provin dintr-un cuvînt anterior. Ultima ipoteză pare să fi sedus pe majoritatea cercetătorilor: cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni,I, 280), tracic (Pascu, Arch. Rom., VI, 224), balcanic (Hubschmidt, Sard., I, 105); preindo-european (M. L. Wagner, Arch. Rom., XV, 228; S. Pop, Romance Philology, III, 117-34; Lahovary 333), ipoteze care presupun toate un magula pe atît de obscur pe cît e de nesigur. Semnalăm că s-a gîndit și la limba latina macula (Diez, I, 256); la un limba latina magulum (Meyer, Neugr. St., III, 40; Papahagi, Notițe, 33; Pascu, II, 62); la un limba slava (veche) magula, care ar explica și limba slava (veche) mogyla, verifica cuvantul: movilă (E. Schwarz, Arch. slaw. Phil., XLI, 134; conform Wędkiewicz, R. de Slavistique, VI, 111), dar care nu explică rotacismul din rom.; la limba slava (veche) (sb.) gomila (Cihac, II, 182), sau bulgara mogila (Conev 39), ambele la fel de imposibile; la un gepid mögila (Diculescu; Scriban), total dubios; și că, adesea, filologia se limitează să semnaleze corespondența cu limba albaneza maguljë, fără să tragă de aici nici o concluzie (Densusianu, Hlr., 352; Philippide, II, 721; Meyer 119; Rosetti, II, 118), sau, dimpotrivă, dînd ca sigură der. din albaneză (Berneker, II, 69; Densusianu, GS, I, 351). Derivat măgurea, substantiv feminin (colnic), conservat în toponimul Turnu-Măgurele. – Din rom. provin ceh. mahura, pol. magora.