Definitie Mărit - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: MĂRiT1, mariti, substantiv masculin (Înv. si reg.) Sot; mire. – Limba Latina Maritus.

Varianta definitie 2: MĂRiT2 substantiv neutru (Popular) Maritat1. ♢ Locutiune adjectiv De marit = (despre fete) buna de maritat. ♢ Expresie A-si face de marit = a face vraji pentru a se marita. – Din Marita (derivat regresiv).

Varianta definitie 3: MĂRiT3 substantiv neutru Faptul de a (se) mari1; marire. – Verifica cuvantul: Mari.

Varianta definitie 4: MĂRiT4, -Ă, mariti, -te, adjectiv
1. Devenit mai mare1; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; largit.
2. Slavit, maret, inaltat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – Verifica cuvantul: Mari.

Varianta definitie 5: Marit antonim: micsorat, redus

Varianta definitie 6: MĂRiT substantiv verifica cuvantul: barbat, casatorie, ginere, maritat, maritis, mire, sot.

Varianta definitie 7: MĂRiT adjectiv verifica cuvantul: ales, aristocrat, aristocratic, bun, celebru, distins, faimos, ilustru, inalt, mare, nobil, renumit, reputat, vestit.

Varianta definitie 8: MĂRiT adjectiv
1. verifica cuvantul: extins.
2. verifica cuvantul: dilatat.
3. verifica cuvantul: holbat.
4. verifica cuvantul: sporit.
5. rotunjit, sporit. (Avere -.)
6. verifica cuvantul: majorat.
7. verifica cuvantul: amplificat.
8. verifica cuvantul: preamarit.
9. verifica cuvantul: glorios.
10. verifica cuvantul: inaltat.
11. laudat, preainaltat, prealuminat, preamarit, preaslavit, proslavit, slavit, venerat, (regional) prealuminos, (invechit) prealaudat, preaseninat. (-e Doamne!)

Varianta definitie 9: Marit (mire) substantiv masculin, plural mariti

Varianta definitie 10: Marit (maritat, marire) substantiv neutru

Varianta definitie 11: Marit (mariti), substantiv masculin – Sot, barbat.
Mr. marit.
Limba Latina marῑtus (Candrea-Dens., 1050).
Secolul XVI, cuvant invechit, pare sa se fi conservat in expresia de marit „de maritat” (Tiktin crede ca este un postverbal de la a marita). – Derivat marita, verb (a (se) casatori o fata), mr. marit, martare, megl. marit, maritari, istr. marit, din limba latina marῑtāre (Puscariu 1032; Candrea-Dens., 1051; REW 5361), conform limba albaneza marton, limba italiana maritare, franceza marier, prov., cat., sp., port. maridar (e cuvint de uz general, conform ALR, I, 250); maritis, substantiv neutru (casatorie).
Derivat neol. marital, adjectiv , din franceza marital; maritalmente, adverb , din franceza maritalement.