Nărav

Nărav, năravuri, substantiv neutru
1. Obicei, deprindere rea; cusur, viciu, nărăveală, nărăvie.
Expresie A (se) învăța cu nărav = a (se) obișnui să ceară, să pretindă ceva ca pe un drept al său.
2. (Învechit și popular) Deprindere, obicei; fel de a fi, comportare.
Fire, temperament. – Din slavă Nravŭ. Conform bulgară Nărav.

DEX – dicționarul explicativ

Nărav năravuri neutru 1) (la persoane) Obicei rău; apucătură.
A (se) învăța cu nărav (sau A prinde la nărav) a) a se obișnui cu o acțiune nedorită; b) a însuși o deprindere rea. 2) (la animale) Deprindere rea de a mușca, de a azvârli etc. Cal cu nărav. 3) popular Fel de a fi al cuiva; caracter; fire; natură. /<slavă nravu

NODEX – noul dicționar explicativ

Nărav (năravuri), substantiv neutru –
1. Obicei, uz. –
2. Obicei prost, viciu.
Slavă nravŭ (Miklosich, Slaw.
Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 456; Cihac, II, 212), conform bulgară nărav, sârbă narav și Vasmer, II,
230. – Derivat nărăvaș, adjectiv (învățat prost, vicios); năravnic, adjectiv (învechit, vicios, desfrînat); nărăvi, verb (a învăța cu nărav, a se vicia); înărăvi, verb (a se vicia); nărăveală, substantiv feminin (viciere); nărăvos, adjectiv (învățat, prost; capricios). – Din română provine maghiară neravas (Edelspacher 20).

DER – dicționarul etimologic

Nărav substantiv neutru, plural năravuri

DOOM – dicționarul ortografic