Viciu
Definitie, sens si explicatie
1Viciu, vicii, substantiv neutru
1. defect, cusur, neajuns (de constructie, de functionare etcetera). ♢ Viciu de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica. ♦ Figurativ Pornire nestapanita si statornica spre rau, apucatura rea, patima; desfrau, dezmat, destrabalare.
2. Neindeplinire a unor conditii legale de forma sau de continut in intocmirea actelor, clauzelor etcetera juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Varianta: (invechit) Vitiu substantiv neutru] – Din franceza Vice, limba latina Vitium.
1. defect, cusur, neajuns (de constructie, de functionare etcetera). ♢ Viciu de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica. ♦ Figurativ Pornire nestapanita si statornica spre rau, apucatura rea, patima; desfrau, dezmat, destrabalare.
2. Neindeplinire a unor conditii legale de forma sau de continut in intocmirea actelor, clauzelor etcetera juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Varianta: (invechit) Vitiu substantiv neutru] – Din franceza Vice, limba latina Vitium.
2Viciu antonim: virtute
3Viciu substantiv
1. verifica cuvantul: defect.
2. verifica cuvantul: patima.
3. narav, pasiune, patima, (familiar) boala. (A dat in -l jocului de carti.)
4. verifica cuvantul: coruptie.
1. verifica cuvantul: defect.
2. verifica cuvantul: patima.
3. narav, pasiune, patima, (familiar) boala. (A dat in -l jocului de carti.)
4. verifica cuvantul: coruptie.
4Viciu substantiv neutru [-ciu pronume-ciu], art. viciul; plural vicii, art. viciile (silabe -ci-i-)
5Viciu -i n. 1) Imperfectiune grava care face ca un lucru sa nu corespunda modelului sau ideal sau destinatiei sale. ♢ - de forma neglijare a unor cerinte si formalitati obliga-torii la intocmirea unui act juridic. 2) Obis-nuinta anormala nedirijata de vointa si de ratiune; patima. -ul fumatului. [Silabe Vi-ciu] /<fr. vice, limba latina vitium, limba italiana vizio
6Viciu substantiv neutru
1. Cusur, defect; lipsa. ♢ Viciu de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica; (jur.) viciu de forma = greseala in redactarea unui act, care face actul anulabil.
2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urat, patima rea. [Pronume -ciu. / < franceza vice, limba italiana vizio, limba latina vitium].
1. Cusur, defect; lipsa. ♢ Viciu de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica; (jur.) viciu de forma = greseala in redactarea unui act, care face actul anulabil.
2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urat, patima rea. [Pronume -ciu. / < franceza vice, limba italiana vizio, limba latina vitium].
7Viciu substantiv neutru
1. defect, imperfectiune; lipsa. o - de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica; (jur.) - de forma = greseala in redactarea unui act, care il face anulabil.
2. deprindere de a face fapte rele; obicei urat, patima rea. (< franceza vice, limba latina vitium)
1. defect, imperfectiune; lipsa. o - de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica; (jur.) - de forma = greseala in redactarea unui act, care il face anulabil.
2. deprindere de a face fapte rele; obicei urat, patima rea. (< franceza vice, limba latina vitium)
8Viciu (-ii), substantiv neutru – Defect, cusur. – Varianta vitiu.
Franceza vice, limba latina vitium. – Derivat (din franceza) vicia, verb; vicios, adjectiv
Franceza vice, limba latina vitium. – Derivat (din franceza) vicia, verb; vicios, adjectiv