Nepot -oată

Nepot, -oată, nepoți, -oate, substantiv masculin și feminin
1. Persoană considerată în raport cu bunicii săi ori cu unchii și mătușile sale.
2. (Familiar; mai ales la voc.) Cuvânt cu care o persoană mai în vârstă se adresează unui tânăr, unei tinere sau unui copil.
3. (De obicei la plural) Descendent, urmaș. – Latină Nepos, -tis.

DEX – dicționarul explicativ

Nepot nepoți masculin 1) (și cuvânt de adresare familiară) Fiu al fiului sau al fiicei în raport cu bunicii săi. 2) (uneori urmat de deter-minativele De frate, de soră, de văr, de vară etc.) Fiu al fratelui sau al surorii în raport cu unchii sau cu mătușile sale. 3) popular Băiat sau bărbat tânăr. /<latină nepos, nepotis

NODEX – noul dicționar explicativ

Nepot (nepoți), substantiv masculin – Persoană considerată în raport cu bunicii săi sau cu unchii și mătușile sale. – Aromână, meglenoromână, istroromână nepot. Latină nĕpōtem (Pușcariu 1171; Candrea-dens., 1225; Rew 5890), conform italiană nievo, nipote (logud nebode), franceză neveu, catalană nebodo. Confuzia „văr” și „nepot”, ca în italiană nipote, este indoeurop., conform Meillet, Mel.
Soc.
Ling., IX,
141. Cuvînt de uz general (Alr, I, 171).
Derivat nepoată, substantiv feminin (și cu sensul de „verișoară”), probabil derivat intern (ipoteza unui latină *nĕpōta, Candrea, E'lements, 11; Pascu, Beiträge, 11 sau *nĕpōtia, Rew 5891, nu pare necesară); nepoție, substantiv feminin (înrudire de nepot sau de văr); nepotism, substantiv neutru, din franceză nepotisme; strănepot, substantiv masculin; strănepoată, substantiv feminin – Din română provine maghiară nepotya (Edelspacher 20).

DER – dicționarul etimologic

Nepot substantiv masculin, plural nepoți

DOOM – dicționarul ortografic