Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Nume

1 * Cuvantul cu diacritice: núme
Cuvantul fara diacritice: nume

Definitie: NUME, nume, substantiv neutru 1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care numim, arătăm cum se cheamă o ființă sau un lucru, o acțiune, o noțiune etcetera și prin care acestea se individualizează. ♢ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care îl poartă toți membrii aceleiași familii și care se transmite de la părinți la copii. Ziua numelui = zi în care cineva își sărbătorește onomastica. ♢ Locutiune adjectiv Fără (de) nume = a) care nu este știut, cunoscut; anonim, obscur; b) care impresionează puternic. ♢ Locutiune adverb Pe nume = a) spunându-i numele, adresându-se cu numele; b) direct, răspicat. ♢ Locutiune prep. în numele = a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocând puterea, autoritatea cuiva. ♢ Expresie Zi-i pe nume = a) spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ți amintești momentan numele unui obiect, al unei ființe. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept în frunte. (Familiar) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă = să mă desconsideri dacă, să nu mă mai recunoști dacă A cunoaște (pe cineva) numai după (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaște (pe cineva) din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai ști nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greșit cele spuse de cineva. A lua în nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a ține(la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu formulă exclamativă care însoțește o rugăminte sau care exprimă iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etcetera) înscris ca proprietate legală (a cuiva). (În imprecații) Veni-ți-ar (sau pieri-ți-ar) numele sau să nu(-ți) mai aud de nume, nu ți-aș mai auzi de nume, acolo sa-ți rămână numele, se spune cuiva pe care nu-l poți suferi, pe care dorești să nu-l mai vezi niciodată, a cărui moarte o dorești. ♦ (Fiz.) Sens. 2. Calificativ, atribut; poreclă; p.ext. titlu, rang. ♢ Locutiune adverb Cu (sau sub) nume de = a) cu titlul de, sub formă de, în chip de; b) sub pretext că, pe motiv că, spunând că; ♢ Expresie (Numai) cu numele = de formă, fără să corespundă realității. 3. Reputație, faimă. ♢ Expresie A scoate (sau a-i ieși, a scorni etcetera cuiva) nume (rău) = a face cuiva sau a căpăta faimă, reputație rea, a (se) vorbi de rău despre cineva. A-și face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin acțiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele că = a se spune despre cineva că 4. (Regional) Pretext, motiv. 5. Termen generic pentru părțile de vorbire care se declină; spec. substantiv. ♢ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb și care denumește pe cel ce săvârșește acțiunea, pe autorul acțiunii. Nume predicativ = cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. – Limba Latina nomen.

2 * Cuvantul cu diacritice: núme
Cuvantul fara diacritice: nume

Definitie: NUME substantiv 1. denumire, numire, (livresc) denominație, (rar) intitulare, (învechit) titlu, titulatură. (Ce - poartă?) 2. nume de botez verifica cuvantul: prenume; nume de familie = patronim, patronimic, (învechit și reg.) poreclă; nume mic verifica cuvantul: prenume. 3. verifica cuvantul: poreclă. 4. verifica cuvantul: apelativ. 5. verifica cuvantul: substantiv. 6. verifica cuvantul: reputație.

3 * Cuvantul cu diacritice: núme
Cuvantul fara diacritice: nume

Definitie: nume substantiv neutru, art. numele; plural nume

4 * Cuvantul cu diacritice: núme
Cuvantul fara diacritice: nume

Definitie: NUME n. 1) Denumire dată unei ființe sau unui obiect pentru a le individualiza. ♢ - mic prenume. - de botez nume care se dă când se botează copilul. - de familie nume purtat de membrii aceleiași familii și transmis de la părinți la copii. Ziua -lui onomastică. A spune (sau a zice) pe - a) a rosti numele cuiva; b) a se adresa cu numele; b) a numi direct, fără ocolișuri. Zi-i pe - a) spune-mi numele (că l-am uitat); b) numește direct Să nu-mi (mai) zici pe - se spune când cineva este ferm convins de un lucru și vrea să-l creadă și alții. A da (sau a pune) - a (de)numi. Cum ți-i -le? cum te cheamă? În -le cuiva sau a ceva a) pentru binele sau pentru cauza cuiva sau a ceva; b) din partea cuiva sau a ceva; din împuternicirea cuiva. În -le legii având la bază prescripțiile legii. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de - a nu mai ști nimic despre cineva; a nu mai avea nici o veste despre cineva; a-i pierde urma. Să nu-ți mai aud de - nu mai vreau să știu de tine. 2) Cuvânt prin care este calificat cineva sau ceva; calificativ. ♢ Cu (sau sub) - de prezentân-du-se ca; sub formă de; în chip de. A (nu) lua în - de rău a (nu) presupune că cineva intenționează ceva rău; a (nu) se supăra. 3) Supranume dat unei persoane (de obicei, în batjocură), bazându-se pe o trăsătură caracteristică a acesteia; poreclă. 4) Opinie publică bună sau rea despre cineva sau ceva; faimă; reputație. ♢ Cu - vestit; renumit. Fără (de) - a) care nu este cunoscut publicului; b) care nu este identificat; anonim. A-și face un - a fi cunoscut publicului printr-o activitate prodigioasă. A lăsa un - a lăsa o faimă bună. A-i merge -le a i se duce vestea. 5) ling. Denumire comună pentru substantiv, adjectiv, pronume și numeral. ♢ - comun substantiv comun. - propriu substantiv propriu. - de agent autor al acțiunii, exprimat printr-un substantiv sau un adjectiv derivat de la un verb. - predicativ parte nominală a predicatului. limba latina nomen

5 * Cuvantul cu diacritice: núme núme
Cuvantul fara diacritice: nume

Definitie: nume (nume), substantiv neutru – 1. Denumire. – 2. Faimă, reputație. – Mr. numă, megl. numi, istr. lume. Limba Latina nōmĕn (Pușcariu 1206; Candrea-Dens., 1558), conform limba italiana port. nome, franceza, cat. nom, sp. nombre. Derivat este cam neregulată, făcută pe baza nominativului, ca și în alte idiomuri romanice (conform totuși sard. lumene) și cu un schimb o › u care se explică în general prin influența lui număr. Mai curînd e vorba de o confuzie deja în lat., între nōmĕn „nume” și nūmĕn „voință divină”, conform în nume de bine „sub auspicii bune”, unde nume pare să reprezinte limba latina nūmĕn. Derivat anume, adverb (adică, după nume; în detaliu; intenționat, înadins); anumit, adjectiv (cert, determinat), formație neologică; numi, verb (a chema, a pune nume; a desemna); numire, substantiv feminin (desemnare); numitoare, substantiv feminin (învechit, nominativ); numitor, substantiv masculin (matematica); denumi, verb (a pune nume), după franceza denomer; supranume, substantiv neutru (poreclă), după franceza surnom; supranumi, verb (a porecli), din franceza surnommer. – Conform: pronume.