Definitie Nume - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: NÚME, nume, substantiv neutru
1. Cuvant sau grup de cuvinte prin care numim, aratam cum se cheama o fiinta sau un lucru, o actiune, o notiune etcetera si prin care acestea se individualizeaza. ♢ Nume de botez (sau mic) = prenume.
Nume de familie = nume pe care il poarta toti membrii aceleiasi familii si care se transmite de la parinti la copii.
Ziua numelui = zi in care cineva isi sarbatoreste onomastica. ♢ Locutiune adjectiv Fara (de) nume = A) care nu este stiut, cunoscut; anonim, obscur; B) care impresioneaza puternic. ♢ Locutiune adverb Pe nume = A) spunandu-i numele, adresandu-se cu numele; B) direct, raspicat. ♢ Locutiune prep. in numele = A) in locul cuiva, din partea, din insarcinarea cuiva (sau a ceva); B) invocand puterea, autoritatea cuiva. ♢ Expresie Zi-i pe nume! = A) spune-mi numele lui, aminteste-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); B) se spune cand nu-ti amintesti momentan numele unui obiect, al unei fiinte.
A lovi (sau a pali, a-i trage cuiva una) in numele tatalui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept in frunte. (Familiar) Sa nu-mi (mai) zici pe nume daca = sa ma desconsideri daca, sa nu ma mai recunosti daca A cunoaste (pe cineva) numai dupa (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaste (pe cineva) din auzite, fara sa-l fi vazut vreodata.
A nu-i (mai) sti (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai sti nimic despre cineva.
A (nu) lua (cuiva ceva) in nume de rau = a (nu) se supara, a (nu) interpreta in mod gresit cele spuse de cineva.
A lua in nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a tine(la cineva).
Pentru numele lui Dumnezeu! formula exclamativa care insoteste o rugaminte sau care exprima iritare, indignare, nedumerire.
Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etcetera) inscris ca proprietate legala (a cuiva). (În imprecatii) Veni-ti-ar (sau pieri-ti-ar) numele sau sa nu(-ti) mai aud de nume, nu ti-as mai auzi de nume, acolo sa-ti ramana numele, se spune cuiva pe care nu-l poti suferi, pe care doresti sa nu-l mai vezi niciodata, a carui moarte o doresti. ♦ (Fiz.) Sens.
2. Calificativ, atribut; porecla; p.ext. titlu, rang. ♢ Locutiune adverb Cu (sau sub) nume de = A) cu titlul de, sub forma de, in chip de; b) sub pretext ca, pe motiv ca, spunand ca; ♢ Expresie (Numai) cu numele = de forma, fara sa corespunda realitatii.
3. Reputatie, faima. ♢ Expresie A scoate (sau a-i iesi, a scorni etcetera cuiva) nume (rau) = a face cuiva sau a capata faima, reputatie rea, a (se) vorbi de rau despre cineva.
A-si face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin actiuni pozitive.
A-i merge (cuiva) numele ca = a se spune despre cineva ca
4. (Regional) Pretext, motiv.
5. Termen generic pentru partile de vorbire care se declina; spec. substantiv. ♢ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care deriva dintr-un verb si care denumeste pe cel ce savarseste actiunea, pe autorul actiunii.
Nume predicativ = cuvant care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul unei propozitii. – Limba Latina Nomen.

Varianta definitie 2: NÚME substantiv
1. denumire, numire, (livresc) denominatie, (rar) intitulare, (invechit) titlu, titulatura. (Ce - poarta?)
2. nume de botez verifica cuvantul: prenume; nume de familie = patronim, patronimic, (invechit si reg.) porecla; nume mic verifica cuvantul: prenume.
3. verifica cuvantul: porecla.
4. verifica cuvantul: apelativ.
5. verifica cuvantul: substantiv.
6. verifica cuvantul: reputatie.

Varianta definitie 3: Nume substantiv neutru, art. numele; plural nume

Varianta definitie 4: NÚME n. 1) Denumire data unei fiinte sau unui obiect pentru a le individualiza. ♢ - mic prenume. - de botez nume care se da cand se boteaza copilul. - de familie nume purtat de membrii aceleiasi familii si transmis de la parinti la copii. Ziua -lui onomastica. A spune (sau A zice) pe - a) a rosti numele cuiva; b) a se adresa cu numele; b) a numi direct, fara ocolisuri. Zi-i pe -! a) spune-mi numele (ca l-am uitat); b) numeste direct! Sa nu-mi (mai) zici pe - se spune cand cineva este ferm convins de un lucru si vrea sa-l creada si altii. A da (sau A pune) - a (de)numi. Cum ti-i -le? cum te cheama? În -le cuiva sau A ceva a) pentru binele sau pentru cauza cuiva sau a ceva; b) din partea cuiva sau a ceva; din imputernicirea cuiva. În -le legii avand la baza prescriptiile legii. A nu-i (mai) sti (sau Auzi) cuiva de - a nu mai sti nimic despre cineva; a nu mai avea nici o veste despre cineva; a-i pierde urma. Sa nu-ti mai aud de - nu mai vreau sa stiu de tine. 2) Cuvant prin care este calificat cineva sau ceva; calificativ. ♢ Cu (sau Sub) - de prezentan-du-se ca; sub forma de; in chip de. A (nu) lua in - de rau a (nu) presupune ca cineva intentioneaza ceva rau; a (nu) se supara. 3) Supranume dat unei persoane (de obicei, in batjocura), bazandu-se pe o trasatura caracteristica a acesteia; porecla. 4) Opinie publica buna sau rea despre cineva sau ceva; faima; reputatie. ♢ Cu - vestit; renumit. Fara (de) - a) care nu este cunoscut publicului; b) care nu este identificat; anonim. A-si face un - a fi cunoscut publicului printr-o activitate prodigioasa. A lasa un - a lasa o faima buna. A-i merge -le a i se duce vestea. 5) ling.
Denumire comuna pentru substantiv, adjectiv, pronume si numeral. ♢ - comun substantiv comun. - propriu substantiv propriu. - de agent autor al actiunii, exprimat printr-un substantiv sau un adjectiv derivat de la un verb. - predicativ parte nominala a predicatului. /<lat. nomen

Varianta definitie 5: Nume (nume), substantiv neutru –
1. Denumire. –
2. Faima, reputatie. – Mr. numa, megl. numi, istr. lume.
Limba Latina nōmĕn (Puscariu 1206; Candrea-Dens., 1558), conform limba italiana port. nome, franceza, cat. nom, sp. nombre.
Derivat este cam neregulata, facuta pe baza nominativului, ca si in alte idiomuri romanice (conform totusi sard. lumene) si cu un schimb o › u care se explica in general prin influenta lui numar.
Mai curind e vorba de o confuzie deja in lat., intre nōmĕn „nume” si nūmĕn „vointa divina”, conform in nume de bine „sub auspicii bune”, unde nume pare sa reprezinte limba latina nūmĕn.
Derivat anume, adverb (adica, dupa nume; in detaliu; intentionat, inadins); anumit, adjectiv (cert, determinat), formatie neologica; numi, verb (a chema, a pune nume; a desemna); numire, substantiv feminin (desemnare); numitoare, substantiv feminin (invechit, nominativ); numitor, substantiv masculin (matematica); denumi, verb (a pune nume), dupa franceza dènomer; supranume, substantiv neutru (porecla), dupa franceza surnom; supranumi, verb (a porecli), din franceza surnommer. – Conform: pronume.