1
Oborî́, obor, verb IV.
Tranzitiv (Regional) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; figurat a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din slavă Oboriti.
Tranzitiv (Regional) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; figurat a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din slavă Oboriti.
DEX – dicționarul explicativ
2
Oborî (obor, -ît), verb – A prăvăli, a dărîma.
Slavă (sârbă, croată, slovenă) oboriti (Miklosich, Slaw.
Elem., 33; Cihac, II, 221).
Secolul XVII, învechit, se folosește azi numai în forma doborî, derivat doborîtor, adjectiv (nimicitor).
Slavă (sârbă, croată, slovenă) oboriti (Miklosich, Slaw.
Elem., 33; Cihac, II, 221).
Secolul XVII, învechit, se folosește azi numai în forma doborî, derivat doborîtor, adjectiv (nimicitor).
DER – dicționarul etimologic
3
Oborî́ verb, indicativ prezent 1 singular obor, 3 singular și plural oboară
DOOM – dicționarul ortografic