Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Oficiu

1 * Cuvantul cu diacritice: ofíciu
Cuvantul fara diacritice: oficiu

Definitie: OFICIU, oficii, substantiv neutru 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ♢ Locutiune adjectiv și adverb Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); figurat în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La plural) Ajutor, serviciu, înlesnire. ♢ Bune oficii = intervenție binevoitoare în scopul unei concilieri; servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă bisericească, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Varianta: (învechit) ofis substantiv neutru] – Din limba latina officium, limba germana Offizium, franceza office.

2 * Cuvantul cu diacritice: ofíciu
Cuvantul fara diacritice: oficiu

Definitie: OFICIU substantiv I. 1. datorie, îndatorire, obligație, rol, sarcină. (Și-a îndeplinit bine - de gazdă.) 2. verifica cuvantul: ser-viciu. II. verifica cuvantul: agenție.

3 * Cuvantul cu diacritice: ofíciu
Cuvantul fara diacritice: oficiu

Definitie: oficiu substantiv neutru [-ciu pron. -ciu], art. oficiul; plural oficii

4 * Cuvantul cu diacritice: ofíciu -i
Cuvantul fara diacritice: oficiu

Definitie: OFICIU -i n. 1) Serviciu administrativ special în cadrul unei întreprinderi sau instituții. - poștal. - comercial. ♢ Din - a) în conformitate cu o dispoziție a autorităților oficiale; b) în mod automat. 2) Local al acestui serviciu. 3) înv. Decret domnesc. 4): - divin slujbă religioasă. limba latina officium, limba germana Offizium, limba franceza: office

5 * Cuvantul cu diacritice: ofíciu
Cuvantul fara diacritice: oficiu

Definitie: OFICIU substantiv neutru 1. Serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ♢ Din oficiu = fără a fi cerut; ca un serviciu obligatoriu; (în mod) oficial. 2. Funcție, îndatorire, slujbă. 3. (la plural) Servicii, ajutoare, înlesniri. ♢ Bune oficii = intervenție diplomatică a unui stat în vederea împăcării unor state în litigiu sau beligerante. 4. Slujbă religioasă. 5. Mică încăpere lângă sufragerie în care se depozitează cele necesare pentru servirea mesei; cămară. [Pronume -ciu, varianta ofițiu substantiv neutru / conform limba latina officium, limba germana Offizium, franceza office].

6 * Cuvantul cu diacritice: ofíciu
Cuvantul fara diacritice: oficiu

Definitie: OFICIU substantiv neutru 1. serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. o - diplomatic = misiune diplomatică pe lângă o organizație internațională; din - = fără a fi cerut, ca un serviciu obligatoriu; (în mod) oficial. 2. funcție, îndatorire, slujbă. 3. (plural) servicii, ajutoare, înlesniri. o bune ĩi = intervenție diplomatică a unui stat în vederea împăcării unor state în litigiu sau beligerante. 4. slujbă religioasă. 5. mică încăpere lângă sufragerie, în care se depozitează cele necesare pentru servirea mesei. (< limba latina officium, limba germana Offizium, franceza office)

7 * Cuvantul cu diacritice: ofíciu ofícii
Cuvantul fara diacritice: oficiu

Definitie: oficiu (oficii), substantiv neutru – Serviciu; birou; meserie; funcție; slujbă religioasă. – Varianta cuvant invechit oficie. Franceza office, limba latina officium (secolul XIX). Este dubletul lui ofis, substantiv neutru, din franceza, prin intermediul limba rusa ofis, secolul XIX, cuvant invechit, și al ofichie, substantiv feminin (sarcină, misiune), din limba neogreaca: ỏφφίϰιον, secolul XVIII, cuvant invechit – Derivat oficia, verb, din franceza officier; oficial (var. secolul XVIII ofichial), adjectiv , substantiv masculin, din franceza officiel și mai înainte din limba neogreaca: ỏφφιϰιάλης; oficialitate, substantiv feminin din franceza officialite; oficină, substantiv feminin, din franceza officine; oficios, adjectiv , din franceza officieux; oficinal, adjectiv , din franceza officinal; conform ofițer.