Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Om

1 * Cuvantul cu diacritice: om
Cuvantul fara diacritice: om

Definitie: OM, oameni, substantiv masculin 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ♢ Locutiune adverb Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ♢ Expresie (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ♢ Expresie (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ♢ Expresie (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etcetera) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etcetera) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La singular) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Genitiv-dat.: omului; voc.: omule] – Din limba latina homo.

2 * Cuvantul cu diacritice: om
Cuvantul fara diacritice: om

Definitie: Om antonim: neom

3 * Cuvantul cu diacritice: om
Cuvantul fara diacritice: om

Definitie: OM substantiv 1. verifica cuvantul: persoană. 2. ființă, persoană. (- iubit.) 3. (figurativ) inimă. (I-a fermecat pe toți -.) 4. cap, individ, ins, persoană, (figurativ) căciulă. (Câte 5 000 de lei de -.) 5. om de serviciu verifica cuvantul: servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere verifica cuvantul: scriitor; om de știință verifica cuvantul: cercetător; om politic verifica cuvantul: politician. 7. (la plural) verifica cuvantul: lume. 8. muritor, pământean. (Grăia: fericit -) 9. bărbat. (Femei și oameni.)

4 * Cuvantul cu diacritice: om
Cuvantul fara diacritice: om

Definitie: OM substantiv verifica cuvantul: bărbat, soț.

5 * Cuvantul cu diacritice: om
Cuvantul fara diacritice: om

Definitie: om substantiv masculin, plural oameni

6 * Cuvantul cu diacritice: om oámeni
Cuvantul fara diacritice: om

Definitie: OM oameni m. 1) Ființă socială înzestrată cu rațiune și cu vorbire articulată, capabilă să-și confecționeze unelte de muncă, cu ajutorul cărora poate transforma realitatea în care trăiește. - onest. - în vârstă. ♢ Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omenește. - ca toți oamenii om normal, care nu se deosebește de alții. - bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. - de lege jurist. - de stat persoană care reprezintă puterea de stat. - de știință savant. A face (pe cineva) - a) a da (cuiva) o educație bună; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situație; a aranja (pe cineva) în viață. A se face - a) a prinde la minte; a se cuminți; b) a deveni bogat; a îmbogăți; a se înstări. 2) Persoană ca întruchipare a unor calități morale și intelectuale. ♢ - mare a) om ilustru; personalitate marcantă; b) persoană matură. (A fi) un - și jumătate (a fi) înzestrat cu calități (morale) excepționale. A fi din oameni a-și trage originea din oameni gospodari, cumsecade. - de paie om fără principii de care profită cineva, pentru a-și atinge anumite scopuri; marionetă. 3) pop. Persoană de sex masculin; bărbat. 4) Persoană de sex masculin căsătorită, luată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț; bărbat. 5) Persoană de încredere. ♢ A avea -ul său (undeva) a avea o persoană (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoană aflată într-o slujbă oficială. ♢ - domnesc slujbaș însărcinat cu executarea hotărârilor domnitorului. 7) Constelația boreală Hercule. [G.-D. omului] limba latina homo

7 * Cuvantul cu diacritice: -om
Cuvantul fara diacritice: om

Definitie: -OM Element secund de compunere savantă cu semnificația „tumoare”, „tumefacție”. [< franceza -ome, limba italiana -ome, conform limba greaca (veche) -oma].

8 * Cuvantul cu diacritice: om
Cuvantul fara diacritice: om

Definitie: OM, oameni substantiv masculin - (Ieșit din uz, în sint.) Om al muncii = Angajat, salariat, slujbaș.

9 * Cuvantul cu diacritice: -óm
Cuvantul fara diacritice: om

Definitie: -OM¹ suf. „tumoare”. (< franceza -ome, conform din limba greaca -oma)

10 * Cuvantul cu diacritice: omo-
Cuvantul fara diacritice: om

Definitie: OM²(O)- element „umăr”. (< franceza om/o/-, conform din limba greaca omos)

11 * Cuvantul cu diacritice: om oámeni
Cuvantul fara diacritice: om

Definitie: om (oameni), substantiv masculin – 1. Ființă superioară care gîndește. – 2. Bărbat, adult. – 3. Soț. – 4. Lucrător. – 5. (Pl.) Persoană de vază, de seamă. – Mr. om, oamini, megl. (u)om, oamini, istr. om, ǫmiri. Limba Latina homo, plural homines (Diez, I, 425; Pușcariu 1220; Candrea-Dens., 1280; REW 4170), conform vegl. yomno, limba italiana uomo, logica omine, verifica cuvantul: prov. om, franceza homme, sp. hombre, port. homem; pentru formarea plural, conform calabr. ǫmu, uomini. Cuvînt general (ALR, I, 188). Derivat omenesc, adjectiv (uman, de om; decent; de țară); omenește, adverb (ca oamenii; decent; țărănește); înomeni, verb reflexiv (a se incarna); omeni, verb (a trata cuviincios; a ospăta; a invita, a primi bine); omenie, substantiv feminin (urbanitate, curtoazie; bunătate, caritate), conform Densusianu, GS, II, 6; omenire, substantiv feminin (lume; umanitate); omenos, adjectiv (amabil, politicos); neomenos, adjectiv (inuman, nepoliticos); neomenie, substantiv feminin (fără omenie); omoaie, substantiv feminin (femeie cu apucături bărbătești); ometeu, substantiv masculin (uriaș); omușor, substantiv masculin și n. (pitic; uvulă), în Muntenia și Dobr. (ALR, I, 33), cu semantism balcanic (alb. njer „om”, njerith „uvulă”; bulgara măž „om”, măžec „uvulă”). Derivat neol. omucidere, substantiv feminin (omor), după limba latina homicidium; uman, adjectiv (omenesc); neuman (var. inuman), adjectiv ; umanism, substantiv neutru din franceza humanisme; humanist, substantiv masculin, din franceza humaniste; umanitate, substantiv feminin, din franceza humanite; supraom, substantiv masculin, traducere a limba germana Uebermensch, cuvînt forțat la Nietzsche, prin intermediul franceza surhomme; supraomenesc, adjectiv (peste puterea omenească). – Din rom. provine săs. omenin „a trata”.