Omenie
Definitie, sens si explicatie
1Omenie substantiv feminin Complex de calitati alese, proprii unei persoane; purtare blanda, intelegatoare; atitudine cuviincioasa, respectuoasa. ♢ Locutiune adjectiv De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ♢ Locutiune adjectiv si adverb Fara (de) omenie = lipsit de onestitate; (in mod) inuman, (in mod) nemilos.
Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunavointa; (in mod) cinstit, corect. ♢ Expresie (Regional) A invata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminti.
A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arata bland si intelegator (fata de cineva). ♦ Reputatie buna; renume, cinste. – Om + sufix -ie.
Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunavointa; (in mod) cinstit, corect. ♢ Expresie (Regional) A invata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminti.
A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arata bland si intelegator (fata de cineva). ♦ Reputatie buna; renume, cinste. – Om + sufix -ie.
2Omenie antonim: neomenie
3Omenie substantiv umanitate, (popular si familiar) suflet, (invechit) omenire. (Om lipsit de -.)
4Omenie substantiv feminin, art. omenia, g.-d. omenii, art. omeniei
5Omenie f. 1) Totalitate a celor mai bune insusiri ale unui om; insusirea de a fi omenos. 2) Atitudine respectuoasa si intelegatoare. ♢ Om de - om cumsecade. A-si manca -a a-si pierde onoarea. [G.-d. Omeniei] /om + sufix -ie