Pandur
Definitie, sens si explicatie
1Pandur, panduri, substantiv masculin
1. Soldat dintr-un corp de oaste habsburgica din secolul Xviii.
2. Soldat din oastea munteneasca neregulata de la inceputul secolul Xix. ♦ Prin specializare: Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. ♦ Ostas in serviciul politiei dupa desfiintarea vechii militii nationale.
3. (Înv. si popular) Haiduc. – Din scr. Pandur, limba maghiara Pandur.
1. Soldat dintr-un corp de oaste habsburgica din secolul Xviii.
2. Soldat din oastea munteneasca neregulata de la inceputul secolul Xix. ♦ Prin specializare: Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. ♦ Ostas in serviciul politiei dupa desfiintarea vechii militii nationale.
3. (Înv. si popular) Haiduc. – Din scr. Pandur, limba maghiara Pandur.
2Pandur substantiv verifica cuvantul: haiduc.
3Pandur substantiv masculin, plural panduri
4Pandur -i m. (in secolul Xviii-xix in Țara Romaneasca) 1) Ostas facand parte dintr-un corp de oaste neregulata. 2) Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. 3) pop.
Țaran razvratit care se retragea in paduri si lupta impotriva asupritorilor, facand dreptate celor saraci; haiduc. /<sb. pandur, ung. pandur
Țaran razvratit care se retragea in paduri si lupta impotriva asupritorilor, facand dreptate celor saraci; haiduc. /<sb. pandur, ung. pandur
5Pandur (panduri), substantiv masculin – (Înv.) Soldat de infanterie.
Mag. pandur (Cihac, 519), din limba sarba:, cr., slov. pandur „garda” < limba slava (veche) pądarĭ, conform pindar.
Mag. pandur (Cihac, 519), din limba sarba:, cr., slov. pandur „garda” < limba slava (veche) pądarĭ, conform pindar.