Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Particular -ă

1 * Cuvantul cu diacritice: particulár -ă
Cuvantul fara diacritice: particular

Definitie: PARTICULAR, -Ă, particulari, -e, adjectiv , substantiv masculin I. Adjectiv 1. Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist¹. ♢ Loc adverb În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. ♢ Locutiune adverb În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial. Locutiune adverb În particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului. ♢ Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ♢ Locutiune adverb În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. Substantiv masculin Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din limba latina particularis, limba germana partikular, Partikular.

2 * Cuvantul cu diacritice: particular
Cuvantul fara diacritice: particular

Definitie: Particular antonim: general, universal

3 * Cuvantul cu diacritice: particulár
Cuvantul fara diacritice: particular

Definitie: PARTICULAR adjectiv 1. verifica cuvantul: caracteristic. 2. verifica cuvantul: personal. 3. individual, personal, propriu, (rar) subiectiv. (O viziune -.) 4. verifica cuvantul: aparte. 5. individual, personal, privat, propriu. (Probleme -; proprietate -.) 6. verifica cuvantul: intim. 7. verifica cuvantul: confidențial. 8. special. (Disciplinele -.)

4 * Cuvantul cu diacritice: particulár
Cuvantul fara diacritice: particular

Definitie: particular adjectiv m., substantiv masculin, plural particulari; f. singular particulară, plural particulare

5 * Cuvantul cu diacritice: particulár
Cuvantul fara diacritice: particular

Definitie: particular substantiv neutru

6 * Cuvantul cu diacritice: particulár
Cuvantul fara diacritice: particular

Definitie: PARTICULAR¹ n. Categorie filozofică intermediară care constituie o verigă de legătură între singular și general. limba latina particularis, limba germana Partikular

7 * Cuvantul cu diacritice: particulár -ă -i -e
Cuvantul fara diacritice: particular

Definitie: PARTICULAR² -ă (-i, -e) m. și f. Persoană nelegată de activitatea în comun a societății sau a statului. limba latina particularis, limba germana Partikular

8 * Cuvantul cu diacritice: particulár -ă -i -e
Cuvantul fara diacritice: particular

Definitie: PARTICULAR³ -ă (-i, -e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen -. 2) Care aparține unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzină -ă. ♢ Lecții -e lecții care se dau în afara unei școli oficiale. În - a) în mod deosebit; în special; b) într-un grup restrâns. 3) Care dă posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o ființă de alta; distinctiv; specific. Semne -e. limba latina particularis, limba germana partikular

9 * Cuvantul cu diacritice: particulár -ă
Cuvantul fara diacritice: particular

Definitie: PARTICULAR, -Ă adjectiv 1. Care aparține numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuală a cuiva. ♦ Care este de formație sau de esență individuală. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecăți) În care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. substantiv neutru Categorie filozofică, reprezentând o verigă de legătură între singular și general. [Conform: franceza particulier, limba latina particularis].

10 * Cuvantul cu diacritice: particulár -ă
Cuvantul fara diacritice: particular

Definitie: PARTICULAR, -Ă I. adjectiv 1. care aparține numai anumitor persoane sau lucruri. o în - = în mod deosebit, în special. ♢ care constituie proprietatea individuală a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ♢ (log.; despre judecăți) în care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. II. substantiv neutru categorie filozofică, verigă intermediară între singular și general. III. substantiv masculin persoană care nu deține o funcție oficială; (prin extensiune) persoană considerată ca individ în raport cu statul. (< franceza particularis, limba germana partikular, /III/ Partikular)