Definitie Plăpînd -dă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Plapind (-da), adjectiv –
1. Debil, firav. –
2. Fragil.
Origine expresiva.
Derivat din limba latina *palpabundus ‹ palpāre „a mingiia” (Cihac, I, 223; Candrea, Rom., XXXI, 309; Loewe 14; Candrea-Dens., 1401; Candrea, Élements, 7; Puscariu 1332; REW 6174; Rosetti, I, 170), sau din palpandus (Tiktin), este greu de admis din motive fonetice si formale.
Mai probabil trebuie sa se porneasca de la o radacina expresiva plap-, ca pilp(ii), filf(ii), care ar arata aceeasi idee de „a bate, a se misca slab”: plap- nu este fara indoiala altceva decit pilp- cu metateza.
Terminatia e mai putin clara si s-ar putea datora unei analogii cu blind, flamind; dar este de remarcat ca nu exista certitutdinea unei folosiri cu adevarat populare a acestui cuvint, care apare la autori, din a doua jumatate a secolul XIX si ca, prin urmare, ar putea fi creat arficial, ca tremurinda, surizinda, apartinind aceleiasi epoci.
Aceleiasi radacini expresive apartin plapau, adjectiv (Mold., neghiob, nating), pe care Cihac, II, 260, il punea in legatura cu ceh. plepe „moale, delicat”, si pleoapa (var. pleopa, plopa, cuvant invechit plehupa), substantiv feminin (membrana mobila a ochiului; capacul de la sicriu), ca si plapind, se foloseste mai ales in Muntenia (ALR, I, 17) si care a primit pana acum diferite explicatii, toate insuficiente: din limba latina palpebra, cu o puternica modificare fonetica (Diez, I, 302; Tuttle, Rom.
R., I, 439; Tiktin; conform impotriva Densusianu, Rom., XXXIII, 283); limba latina pupula, cu metateza *pluppea (Puscariu, ZRPh., XXVIII, 689; Puscariu 1335; REW 6616; Scriban); limba slava (veche) *prechlupa „capac”, conform bulgara pohlupka (Densusianu, GS, I, 143); sau dintr-un cuvint anterior indoeurop. (Rusu, Dacor., XI, 148).
Prin aceeasi intentie expresiva trebuie sa se explice sp. plepa „persoana care are multe defecte”, pe care Corominas, III, 822, il considera de origine incerta; conform si limba latina palpebra ‹ palpare (Walde-Pokorny 445).