Politețe

Politețe, (2) politeți, substantiv feminin
1. Atitudine, comportare conformă cu buna-cuviință, amabilă, politicoasă; amabilitate.
Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume care se folosește în vorbirea cu sau despre o persoană căreia i se cuvine respect sau pentru a-i impune respect.
Locuțiune adjectiv De politețe = A) care exprimă politețe; B) politicos, amabil; protocolar.
Locuțiune adverb Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă.
Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc.
2. (Familiar; la plural) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Plural și: (2) politețuri. – Variantă: Politeță substantiv feminin] – Din franceză Politesse.

DEX – dicționarul explicativ

Politețe politeți feminin 1) Comportament politicos; atitudine amabilă; amabilitate. 2) Vorbă sau gest care exprimă un astfel de comportament (de obicei exagerat). [Genitiv-dativ Politeții; Plural și Politețuri] /<franceză politesse

NODEX – noul dicționar explicativ

Politețe substantiv feminin Fel de a se purta, de a vorbi în societate, potrivit cerințelor buneicuviințe; amabilitate. [Variantă politeță substantiv feminin / < italiană politezza, conform franceză politesse].

DN – dicționar de neologisme

Politețe substantiv feminin fel de a se purta, a vorbi în societate potrivit cerințelor bunei-cuviințe; amabilitate. (< franceză politesse)

MDN – marele dicționar de neologisme