Ponor
Definitie, sens si explicatie
1Ponor, ponoare, substantiv neutru
1. (Popular) Povarnis abrupt sau adancitura formata prin prabusirea, ruperea sau alunecarea unor straturi de teren.
2. Forma de relief rezultata prin asocierea liniara si laterala a dolinelor, care da terenurilor calcaroase un aspect adancit. – Din limba slava (veche) Ponorŭ.
1. (Popular) Povarnis abrupt sau adancitura formata prin prabusirea, ruperea sau alunecarea unor straturi de teren.
2. Forma de relief rezultata prin asocierea liniara si laterala a dolinelor, care da terenurilor calcaroase un aspect adancit. – Din limba slava (veche) Ponorŭ.
2Ponor substantiv verifica cuvantul: garla.
3Ponor substantiv verifica cuvantul: rapa.
4Ponor substantiv neutru, plural ponoare
5Ponor -oare n.
Coasta abrupta rezultata din surpari sau prabusiri de teren. /<bulg., limba sarba: ponor
Coasta abrupta rezultata din surpari sau prabusiri de teren. /<bulg., limba sarba: ponor
6Ponor, ponoare, substantiv neutru (popular)
1. povarnis abrupt sau adancitura formata prin prabusirea unor straturi de teren; rapa.
2. loc necultivat; parloaga.
3. munte inalt cu creasta golasa, lipsita de vegetatie.
4. deal cu coama inalta si rotunda.
5. mica apa curgatoare; garla; apa statatoare mai mare decat o balta.
6. poiana (intr-o padurice).
7. vizuina, barlog (intr-o regiune accidentata).
8. casa mica si scunda.
9. (figurativ) necaz, suparare, nenorocire; amar.
10. greseala, vina.
11. multime, numar mare.
1. povarnis abrupt sau adancitura formata prin prabusirea unor straturi de teren; rapa.
2. loc necultivat; parloaga.
3. munte inalt cu creasta golasa, lipsita de vegetatie.
4. deal cu coama inalta si rotunda.
5. mica apa curgatoare; garla; apa statatoare mai mare decat o balta.
6. poiana (intr-o padurice).
7. vizuina, barlog (intr-o regiune accidentata).
8. casa mica si scunda.
9. (figurativ) necaz, suparare, nenorocire; amar.
10. greseala, vina.
11. multime, numar mare.
7Ponor (ponoare), substantiv neutru – Stinca ascutita; vagauna, groapa, ripa.
Sl. ponorŭ „loc unde un riu se pierde sub pamint” (Cihac, Ii, 276; Conev 39). – Derivat ponori, verb (a se prabusi, a se surpa); ponoritura, substantiv feminin (surpatura); ponoros, adjectiv (plin de povirnisuri).
Sl. ponorŭ „loc unde un riu se pierde sub pamint” (Cihac, Ii, 276; Conev 39). – Derivat ponori, verb (a se prabusi, a se surpa); ponoritura, substantiv feminin (surpatura); ponoros, adjectiv (plin de povirnisuri).