Poreclă
Definitie, sens si explicatie
1Poréclă, porecle, substantiv feminin
1. Supranume dat, de obicei in bataie de joc, unei persoane, mai ales in legatura cu o trasatura caracteristica a aspectului sau exterior, a psihicului sau a activitatii sale.
2. (Înv. si reg.) Nume de familie. [Varianta: (regional) Policra, poricla substantiv feminin] – Din limba slava (veche) Poreklo.
1. Supranume dat, de obicei in bataie de joc, unei persoane, mai ales in legatura cu o trasatura caracteristica a aspectului sau exterior, a psihicului sau a activitatii sale.
2. (Înv. si reg.) Nume de familie. [Varianta: (regional) Policra, poricla substantiv feminin] – Din limba slava (veche) Poreklo.
2Poréclă substantiv nume, supranume, (livresc) cognomen, (frantuzism) sobrichet, (invechit si reg.) sclitada, (Oltenia, Muntenia si Transilvania) ponos, (invechit) poreclitura. (Ce - i-a pus?)
3Poréclă substantiv verifica cuvantul: nume de familie, patronim, patronimic.
4Porecla substantiv feminin (silabe -cla), g.-d. art. poreclei; plural porecle
5Poréclă -e f. 1) Supranume dat unei persoane (de obicei in batjocura) avand la baza o anumita trasatura caracteristica a acesteia. 2) cuvant invechit Nume de familie. [G.-d. Poreclei] /<sl. poreklo
6Porecla (porecle), substantiv feminin – Supranume. – Varianta poricla, polecra.
Sl. (sb., cr.) poreklo (Miklosich, Slaw.
Elem., 38; Cihac, Ii, 278; Iordan, Dift., 97). – Derivat porecli (var. porocli), verb (a supranumi).
Sl. (sb., cr.) poreklo (Miklosich, Slaw.
Elem., 38; Cihac, Ii, 278; Iordan, Dift., 97). – Derivat porecli (var. porocli), verb (a supranumi).