Predicat
Definitie, sens si explicatie
1Predicat, predicate, substantiv neutru
1. (Gram.) Parte principala a propozitiei, care arata o actiune, o stare sau o insusire a subiectului. ♢ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjectie).
Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal si un nume predicativ.
2. (Log.) Termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva despre subiect. – Din franceza Predicat, limba latina Praedicatum.
1. (Gram.) Parte principala a propozitiei, care arata o actiune, o stare sau o insusire a subiectului. ♢ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjectie).
Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal si un nume predicativ.
2. (Log.) Termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva despre subiect. – Din franceza Predicat, limba latina Praedicatum.
2Predicat substantiv neutru, plural predicate
3Predicat -e n. 1) gram.
Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare sau o insusire. 2) log.
Termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva despre subiectul acesteia. /<fr. predicat, limba latina praedicatum
Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare sau o insusire. 2) log.
Termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva despre subiectul acesteia. /<fr. predicat, limba latina praedicatum
4Predicat substantiv neutru
1. Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ♢ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ.
2. Termen al unui rationament care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♦ (În logica simbolica) Element constitutiv al functiilor specifice calculului cu predicate. [< limba latina praedicatum, conform franceza predicat].
1. Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ♢ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ.
2. Termen al unui rationament care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♦ (În logica simbolica) Element constitutiv al functiilor specifice calculului cu predicate. [< limba latina praedicatum, conform franceza predicat].
5Predicat substantiv neutru
1. parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. o - verbal = predicat exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal, locutiune verbala, adverb sau interjectie predicativa; - nominal = predicat exprimat printr-un verb copulativ si un nume predicativ.
2. (log.) termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♢ (log. simbolica) element constitutiv al functiilor specifice calculului de predicate.
3. (matematica) enunt care depinde de una sau mai multe variabile si caruia, pentru orice valoare data variabilelor, ii corespunde o propozitie. (< franceza predicat, limba latina praedicatum)
1. parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. o - verbal = predicat exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal, locutiune verbala, adverb sau interjectie predicativa; - nominal = predicat exprimat printr-un verb copulativ si un nume predicativ.
2. (log.) termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♢ (log. simbolica) element constitutiv al functiilor specifice calculului de predicate.
3. (matematica) enunt care depinde de una sau mai multe variabile si caruia, pentru orice valoare data variabilelor, ii corespunde o propozitie. (< franceza predicat, limba latina praedicatum)