1
Predicație, predicații, substantiv feminin Faptul de a enunța ceva despre un anumit lucru; enunț care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa. [Variantă: Predicațiune substantiv feminin] – Din latină Praedicatio, -onis, franceză Predication.
DEX – dicționarul explicativ
2
Predicație predicații feminin 1) Atribuire a unei însușiri subiectului unui enunț. 2) Raport între un obiect și o însușire a acestuia. /<latină praedicatio, predicaționis, franceză predication
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Predicație substantiv feminin
1. (Livresc) Acțiunea de a predica; propovăduire.
2. (Logică) Atribuire a unei calități sau a unui atribut unui subiect într-o propoziție.
Judecăți de predicație = judecăți care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa. [Genitiv -iei. / < franceză predication].
1. (Livresc) Acțiunea de a predica; propovăduire.
2. (Logică) Atribuire a unei calități sau a unui atribut unui subiect într-o propoziție.
Judecăți de predicație = judecăți care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa. [Genitiv -iei. / < franceză predication].
DN – dicționar de neologisme
4
Predicație substantiv feminin faptul de a enunța ceva despre un anumit lucru; enunț care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa.
facultatea de a comunica prin raportarea la realitate, cu mijloace lingvistice, a unor reprezentări din conștiința vorbitorului. (< franceză predication, latină praedicatio)
facultatea de a comunica prin raportarea la realitate, cu mijloace lingvistice, a unor reprezentări din conștiința vorbitorului. (< franceză predication, latină praedicatio)
MDN – marele dicționar de neologisme
Încă o definiție din alt dicționar
5
Predicație substantiv feminin (silabe -ți-e), articulat predicația (silabe -ți-a), genitiv-dativ articulat predicației; plural predicații, articulat predicațiile (silabe -ți-i-)
DOOM – dicționarul ortografic