Reticență
Definitie, sens si explicatie
1Reticénță, reticente, substantiv feminin Omisiune voita, trecere sub tacere a unui lucru care trebuie spus; retinere, rezerva intr-o anumita chestiune. ♦ Figura retorica prin care vorbitorul, intrerupandu-si brusc expunerea, trece la alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce a voit sa spuna. – Din franceza Reticence, limba latina Reticentia.
2Reticenta substantiv feminin, g.-d. art. reticentei; plural reticente
3Reticénță -e f. 1) Trecere sub tacere a unui lucru care trebuia sau putea sa fie spus; omitere intentionata a unui gand; lucru omis. 2) Figura de stil constand in intreruperea brusca a unei idei si trecerea la alta, lasand sa se inteleaga cele neexprimate. /<fr. reticence, limba latina reticentia
4Reticénță substantiv feminin Omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; retinere, atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune. ♦ Figura de stil prin care cineva isi intrerupe deodata sirul gandirii pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. [< franceza reticence, conform limba latina reticentia].
5Reticénță substantiv feminin
1. omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune.
2. figura retorica prin care vorbitorul isi intrerupe deodata sirul gandirii, pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. (< franceza reticence, limba latina reticentia)
1. omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune.
2. figura retorica prin care vorbitorul isi intrerupe deodata sirul gandirii, pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. (< franceza reticence, limba latina reticentia)