Rit
Definitie, sens si explicatie
1Rit, rituri, substantiv neutru
1. Ritual (2). ♦ P. gener.
Randuiala, tipic1.
2. Confesiune religioasa; religie; spec. veche credinta religioasa. – Din limba neogreaca: Riton, limba latina Ritus, franceza Rite.
1. Ritual (2). ♦ P. gener.
Randuiala, tipic1.
2. Confesiune religioasa; religie; spec. veche credinta religioasa. – Din limba neogreaca: Riton, limba latina Ritus, franceza Rite.
2Rit substantiv verifica cuvantul: cult.
3Rit substantiv verifica cuvantul: ceremonial, ceremonie, eticheta, protocol, regula, ritual, randuiala, tipic.
4Rit substantiv neutru, plural rituri
5Rit -uri n. 1) v. Ritual. 2) Credinta religioasa; cult; religie; confesiune. 3) figurativ Randuiala tipizata si invariabila. /<ngr. riton, limba latina ritus, franceza rite
6Rit substantiv neutru
1. Practica, ceremonie religioasa; ritual. ♦ (Figurat) Randuiala, tipic.
2. Confesiune (2). [Plural -uri. / conform franceza rite, limba italiana rito, limba latina ritus].
1. Practica, ceremonie religioasa; ritual. ♦ (Figurat) Randuiala, tipic.
2. Confesiune (2). [Plural -uri. / conform franceza rite, limba italiana rito, limba latina ritus].
7Rit substantiv neutru
1. ritual. ♢ (figurativ) randuiala, tipic.
2. confesiune (3). (< franceza rite, limba latina ritus)
1. ritual. ♢ (figurativ) randuiala, tipic.
2. confesiune (3). (< franceza rite, limba latina ritus)